Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Târgul de Crăciun din Berlin se redeschide astăzi

Târgul de Crăciun din Berlin, unde a avut loc luni seara un atentat, se redeschide joi, după ce 12 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite în atacul cu un camion care a intrat în mulţime, relatează AFP, conform agerpres.

''În pofida unor evenimente tragice'', târgul, situat în apropiere de Biserica Memorială, în plin centrul Berlinului, se va redeschide la ora 10,00 GMT, anunţă într-un comunicat societăţile Schaustellerverband Berlin şi AG City, după ce poliţia a cercetat locul. Decizia a fost luată ''în strânsă coordonare'' cu autorităţile, precizează societăţile care se ocupă de organizarea târgului.

Citeşte şi: Patru persoane ARESTATE în ancheta atacului terorist din Berlin - FOTO

Din raţiuni de respect, unele evenimente, inclusiv muzicale, vor fi interzise, se precizează în comunicat. ''Vrem să oferim un spaţiu pentru reconciliere'', au afirmat cele două societăţi. Vor fi amplasate, de asemenea, două plăcuţe în memoria victimelor, se mai spune în comunicat.

''Decizia de a redeschide târgul nu s-a luat uşor. Într-o astfel de situaţie, este incredibil de greu să iei decizia cea bună'', adaugă comunicatul.

AFP aminteşte că, luni seara, la târgul de Crăciun, organizat în apropiere de Biserica Memorială, unul dintre simbolurile capitalei germane, un camion a intrat în mulţime. Presupusul autor al atacului, revendicat de către gruparea Stat Islamic, este tunisianul Anis Amri (24 de ani). Dat în urmărire, el este căutat de către autorităţile germane, care au emis un mandat de arestare european în cazul lui.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.