O serie de manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, vor avea loc, de vineri până duminică, la sediul instituţiei muzeale.
Potrivit unui comunicat al Muzeului Satului, transmis, miercuri, AGERPRES, aşa cum pe vremuri această sărbătoare era întâmpinată cu hramuri răsunătoare, pomeni cu colaci şi jocuri, tot aşa, în actualul târg vor avea loc recitaluri de marcă ale soliştilor de muzică populară românească din toate zonele ţării.
Vor urca pe scenă pentru recitaluri Ion Creţeanu (Voineasa, jud. Olt), Ilie Caraş (Bucovina), Cornelia Tihon ( Bucureşti), Gabriel Dumitru (Piteşti, jud. Argeş), Petronela Axintioaei (Flămânzi, jud. Botoşani), Bianca Gheorghe şi Ansamblul folcloric Codruleţul (Găeşti, jud. Dâmboviţa),
De asemenea, sunt programate un spectacol de dansuri şi cântece din folclorul elen susţinut de Ansamblul folcloric Kymata al Uniunii Elenilor - Ploieşti şi un recital extraordinar - Marius Mihalache (ţambal) şi Arabela Nicolau (voce).
Sâmbătă va avea loc şi prima ediţie a Conferinţei naţionale de muzeologie "Etnomuzeologica - Georgeta Stoica".
"Şi, nu în ultimul rând, meşteri din întreaga ţară vă aşteaptă la binecunoscutul târg cu produse tradiţionale româneşti. Nu vor lipsi produsele din gastronomia tradiţională - cozonaci, plăcinte, produse din carne, brânzeturi, turtă dulce, produse bio - miere, fructe şi legume, zacuscă şi dulceţuri de sezon", a precizat sursa citată.
Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform calendarului pastoral, reprezintă începutul iernii. În tradiţia populară, Sfântul Dumitru usucă plantele şi dezfrunzeşte codrul, fiind cel care descuie iarna. Este momentul în care căldura intră în pământ şi gerul începe să îşi arate colţii.
Comentează