Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) organizează, în perioada 20 - 22 septembrie, pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa, cea de-a 21-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii.
Târgul reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală, care va beneficia o participare importantă din partea apicultorilor ca expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol, precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole.
"Prin organizarea acestui târg ne dorim ca de fiecare dată să creştem cât mai mult interesul pentru albină, apicultură şi produsele stupului dată fiind importanţa acestui sector pentru agricultură, mediu, sănătate şi o alimentaţie echilibrată", precizează organizatorii.
În cadru evenimentului sunt aşteptaţi peste 100 de expozanţi apicultori şi firme specializate, ce vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată, de la produse apicole obţinute direct din stupină? până la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole, suplimente nutritive, cosmetice etc.
Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că producţia de miere din acest va fi mai mică cu aproximativ 15-20% faţă de anul trecut şi nu va depăşi 15.000 - 17.000 de tone.
"Anul 2019 a fost mai modest decât anul trecut, în condiţiile în care nici 2018 nu a fost un an bun, iar producţia de miere estimată pentru acest an va fi mai mică cu circa 15% - 20%. A fost un an prost mai ales la rapiţă, salcâm şi parţial la tei, iar la floarea soarelui a început seceta şi căldura. Producţia va fi undeva între 15 şi 17.000 de tone. Nu s-a făcut mai mult. Rapiţa a fost afectată cel mai mult, aproape 80%, dar şi salcâmul, pentru că în primăvară a plouat şi a fost frig. Doar în zona Moldovei s-a mai făcut ceva la salcâm, dar nici acolo o producţia normală, ci în jur de 50-60%. Nu ştiu încă cum va fi culesul la floarea soarelui", a explicat Fetea.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele se ridică la 1,47 de milioane de familii de albine.
La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.
Potrivit datelor ACA, în ultimii 2-3 ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 550 de grame pe locuitor pe an, însă şi în aceste condiţii România se află tot la coada clasamentului, la nivel european. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia. Din păcate, tot din cifrele statistice, se vede că românii consumă în fiecare zi 70 de grame de zahăr şi doar 3 grame de miere.
Asociaţia Crescătorilor de Albine din România este o organizaţie profesională a apicultorilor, neguvernamentală, autonomă şi apolitică, înfiinţată în anul 1958.
Târgul Naţional al Mierii va avea loc pe platforma apicolă din Băneasa
București
9°C
Articole Similare

1.514
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.514

1.806
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
1.806

1.951
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
1.951

93
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
93

5.343
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.343

1.431
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.431

3.239
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.239

117
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
117

101
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
101

181
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
181

6.969
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
6.969

2.955
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.955

4.880
Cine sunt românii care vor putea cumpăra motorină la preţ redus, fără accize şi TVA. Ministerul a publicat deja proiectul
4.880
















Comentează