Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu acuză Guvernul că vrea să descurajeze vârstnicii să voteze: 'Își calcă în picioare propriile reglementări'

stiripesurse.ro
Calin Popescu Tariceanu

Călin Popescu Tăriceanu ridică o serie de probleme legate de procesul electoral, mai ales în privinţa modului în care îşi vor exercita dreptul la vot persoanele cu simptome de răceală. Liderul ALDE acuză Guvernul să îşi încalcă la alegeri propriile reglementări, iar scopul final ar fi de a-i descuraja pe vârstnici să iasă la vot, adică exact categoria socială nemulţumită de faptul că nu s-au majorat pensiile cu 40%.

"În disperarea lor de a organiza cât mai rapid alegeri, Guvernul Iohannis-Orban își calcă în picioare propriile reglementări. Am auzit prostia aia cu cabine speciale de vot pentru cei cu stări febrile, adică pentru cei care au simptome de coronavirus.

Să zicem că o persoană cu febră, peste 37,3 grade, cu frisoane, cu tuse și alte simptome, ajunge la secția de vot. Acolo dă de o coadă de vreo 10 persoane care așteaptă, păstrând distanța fizică între ei, să intre la vot. Cum vor reacționa oare cei care așteaptă? Ce face persoana cu stare febrilă? Începe să strige: atenție, am stare febrilă!!??

De aici, persoana cu stare febrilă ajunge la validarea cărții de identitate, unde își dă masca jos (prima încălcare a legii), apoi merge la litera care corespunde numelui, unde din nou își dă masca jos pentru identificare (a doua încălcare a legii). Aici anunță persoana care se ocupă de lista electorală că are stare febrilă. Ce trebuie să facă acea persoană? Îl lasă să semneze de prezență în lista electorală și apoi distruge sau dezinfectează pixul? Îl îndreaptă spre o zonă specială care va gestiona persoanele febrile? Dacă da, va duce toată lista electorală în zona specială? Aici i se va da o ștampilă care apoi va fi dezinfectată sau distrusă? Buletinul de vot va fi pus în aceeași urnă cu celelalte? La plecare se va putea asigura un traseu separat?

Vă dați seama că nu s-au gândit la nici una dintre aceste întrebări și scopul acestei complicații cu cabina specială pentru cei cu stări febrile are un singur scop: descurajarea prin panicare a grupurilor vulnerabile care ar merge la vot, adică a celor în vârstă, care nu sunt deloc fericiți după ce guvernul le-a furat din mărirea pensiilor. Deci, pe față guvernul zice că ia măsuri pentru a asigura dreptul la vot pentru toți, chiar și pentru cei febrili, dar pe la spate se asigură că cei care nu îi sunt favorabili sunt descurajați să mai vină la urne. Democrația iohannist-orbanistă!", scrie Tăriceanu pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.