Tăriceanu are alergie la doctorate. Înțepătură pentru Ponta?

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 16-10-2014

Actualizat: 16-10-2014

În opinia președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, doctoratele se obțin mai ușor decât ...biletele de tramvai. De neînțeles, dacă tot se obțin atât de ușor, de ce Tăriceanu nu și-a luat și el ”un bilet de tramvai” și s-a mulțumit cu un simplu masterat.

"Ceea ce văd aici la Vâlcea, noile tehnologii pe care le dezvoltă institutul în fizica atomică, în combustibil alternativ, în chimie este cu adevărat o muncă de apreciat pentru cercetarea românească. Într-un prezent în care doctoratele se obţin mai uşor decât biletele de tramvai, institutul de la Vâlcea dovedeşte contrariul. Mi-am amintit cum am obţinut eu lucrarea mea în vremuri în care doctoratul se obţinea pe baza unui proiect care aducea ceva nou în domeniul în care te specializai", a povestit Tăriceanu.

Scandalul doctoratelor în România îl are cap de afiș pe Victor Ponta. Acesta a fost acuzat că a plagiat teza de doctorat. Universitatea din Bucureşti, al cărui asbolvent este premierul, a stabilit că acesta a copiat mare parte din teza de doctorat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri