Tăriceanu aşteaptă semnalul de la Dăncilă: Schimbări majore în Guvern

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 09-07-2019

Actualizat: 09-07-2019

Article thumbnail

Sursă foto: digitalag.ro

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, întrebat dacă există posibilitatea ca ministere ale ALDE să ajungă la PSD și viceversa, că încă un a discutat cu Viorica Dăncilă legat de remaniere. El a precizat că așteaptă analiza premierul asupra subiectului.

Vor fi făcute schimbări și în rândul miniștrilor ALDE?

„După ce doamna premier, în calitate de șef al Executivului, va face această evaluare, voi avea o discuție cu domnia sa, pentru că ne interesează și în calitate de partener, avem membri în Guvern, dar ne interesează și în calitate de participanți în această coaliție, în care responsabilitățile nu sunt strict delimitate între PSD și ALDE. Avem o responsabilitate comună a bunei guvernări, deci vom discuta despre ansamblul concluziilor pe care domnia sa le va trage, după ce va face evaluarea”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, marți la Parlament, întrebat dacă ALDE va schimba dintre membri ai Guvernului, potrivit Mediafax.

Chestionat dacă există posibilitatea ca ministere ale ALDE să ajungă la PSD și invers, liderul ALDE a răspuns: „Nu am discutat așa ceva în momentul de față. Din câte vă pot spune, această evaluare pe care domnia sa o face va avea inclusiv anumite măsuri de restructurare a formulei guvernamentale. Cu alte cuvinte menținerea numărului de miniștri sau nu, menținerea numărului de secretari de stat. Trebuie ca acest lucru să fie făcut de prim-ministru. Sigur pot să ofer o părere aș spune cât de cât bazată pe ceea ce am realizat în perioada cât am fost prim-minsitru, însă în momentul de față acest lucru nu l-am făcut și aștept ca doamna premier să solicite o discuție”.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, sâmbătă, că începând din această săptămână va fi evaluată activitatea fiecărui minister în parte, precizând că membrii coaliției guvernamentale vor decide dacă se va face remaniere sau se va lua în calcul o restructurare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri