Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că PNL propune "cea mai populistă soluţie posibilă" pentru rezolvarea crizei cauzată de aprecierea francului elveţian.
Tăriceanu a subliniat că, în opinia sa, vina pentru evoluţia cursului valutar nu ar trebui aruncată "în cârca" băncilor.
"Mirarea mea provine din faptul că PNL, care spune că e un partid de dreapta, vine cu cea mai populistă soluţie posibilă. Eu mă aştept ca un partid care se vrea de dreapta să înţeleagă şi să respecte legile economiei de piaţă. (...) Am toată consideraţia şi compasiunea pentru cei care au de suferit, însă în asemenea situaţii nu arunci în cârca băncilor vina pentru că evoluţia cursului este cea pe care o ştim cu toţii (...) acum, mai mult cei care au luat credite într-o anumită valută. Şi-au asumat un risc. Cred că, într-o asemenea situaţie, o astfel de soluţie nu poate să fie de înţeles, cel puţin pentru mine ca liberal - să aruncăm în cârca băncilor, eventual aruncăm băncile în faliment pentru această situaţie", a precizat Tăriceanu, luni seară, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, care a avut loc la Parlament.
El a adăugat că PNL "creează aşteptări care nu sunt fireşti".
"Din partea PSD-ului, în fine, el este partid de stânga şi sigur că poate să susţină electoratul sau cei care sunt afectaţi de astfel de măsuri, dar mirarea mea, repet, vine din poziţia adoptată de PNL, pe care văd că o promovează cu multă fervoare şi creează aşteptări care nu sunt fireşti. Nu îmi imaginez ca BNR, ARB, FMI să rămână indiferente la astfel de propuneri pe care le face PNL-ul şi cred că le vor sancţiona aşa cum este şi normal într-o economie de piaţă", a mai spus Tăriceanu.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că social-democraţii susţin un proiect de lege privind insolvenţa persoanelor fizice care să "protejeze debitorii".
"Au fost transmise către Comisia juridică din Camera Deputaţilor (propunerile FMI cu privire la legea insolvenţei persoanelor fizice - n.r.) şi la coaliţie. Aici nu avem păreri la fel. PSD este în favoarea unei legislaţii care să protejeze persoanele fizice, noi fiind de stânga. PLR-ul şi PC-ul fiind serios de dreapta, nu prea sunt de acord cu aşa ceva şi trebuie, în Parlament, să se voteze. (...) E şi o chestiune de ideologie. Noi, ca partid de stânga, este normal să ţinem mai mult cu debitorii. Partidele de dreapta e normal să ţină cu mediul de afaceri şi cu băncile", a precizat Ponta, luni seară, la Parlament. AGERPRES
Tăriceanu atacă PNL la liberalism
București
11°C
Articole Similare

1.127
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.127

33
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
33

3.724
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.724

3.605
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.605

136
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
136

86
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
86

2.630
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.630

1.231
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.231

1.887
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.887

4.108
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.108

6.690
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.690

5.993
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
5.993

2.212
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
2.212
















Comentează