Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că rolul Asociaţiei Senatelor din Europa, a cărei a 19-a reuniune se desfăşoară vineri la Palatul Parlamentului, trebuie să fie consolidat pentru a răspunde provocărilor "într-o manieră coezivă".
"Mă bucur să îmi exprim sentimentul de bucurie şi de prietenie pentru că suntem astăzi gazdele celei de-a 19-a reuniuni a Asociaţiei Senatelor din Europa. Este cea de-a 2-a reuniune pe care o organizăm la Bucureşti în istoria acestui for, al cărui obiectiv primar îl constituie promovarea bicameralismului şi consolidarea identităţii. Acum avem, mai mult ca oricând, nevoie de consolidarea rolului acestei asociaţii. În lumea de astăzi suntem conştienţi că provocările cărora trebuie să le răspundem noi şi partenerii noştri trebuie abordate într-o manieră coezivă la nivel european şi doar astfel putem combate nivelul disparităţilor care ne afectează comunităţile şi regiunile. Dacă nu există o identitate europeană solidă bazată pe valori comune - diversitate culturală, toleranţă, solidaritate, coeziune şi şanse egale, standardul european de civilizaţie s-ar putea diminua. Conform celor mai pesimiste scenarii, vom ajunge până la urmă la o Europă disfuncţională, împărţită şi divizată", a susţinut Tăriceanu în deschiderea reuniunii, scrie agerpres.ro
El a subliniat că România, prin preluarea în perioada ianuarie-iunie 2019 a Preşedinţiei Consiliul UE, va trebui să "promoveze un examen", "un test decisiv" în faţa a milioane de europeni.
Tăriceanu: Avem nevoie, mai mult ca oricând, de consolidarea rolului Asociaţiei Senatelor din Europa
București
23°C
Articole Similare

15
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
15

1.736
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.736

2.810
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.810

3.007
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.007

3.714
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.714

3.007
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.007

1.079
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.079

5.836
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.836

2.360
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.360

3.515
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.515

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.295
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.295

1.836
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.836
















Comentează