Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu, cu gândul la sportivii români: 'Repornim sportul, repornim România'

Cars.ro
Tariceanu masina

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu continuă să vorbească despre planul #repornimromania. După ce joi a făcut un apel la antreprenorii români pentru repornirea economiei, Tăriceanu vorbește acum despre repornirea sportului ca parte a programului. „Sportul este poate cel mai bun indicator că revenim la normalitate”, susține Tăriceanu, subliniind că trebuie gândită o modalitate de finanțare „până când economia va reporni și sponsorii vor reapărea”.

Klaus Iohannis, mai activ ca niciodată - Ce vizită va efectua, astăzi, în plină criză COVID-19

„În vremurile dinaintea epidemiei eram un spectator constant (la TV sau chiar pe circuit) al curselor de Formula 1 și mărturisesc că îmi lipsesc mult în această perioadă. Îmi place să mă mai uit și la fotbal, în special ca orice român când joacă naționala sau apoi la handbal feminin dacă îmi mai rămâne timp.

Criza care ne-a lovit pe toți a făcut victime exact unde nu ne așteptam: în sport, în cultură, în divertisment, în religie, domenii care în general au fost ferite de tsunami chiar în vremuri de crize financiare. Frica de îmbolnăvire și viteza de răspândire a virusului au făcut ca stadioanele, sălile de sport să fie printre primele locuri care s-au închis.

Revenirea pe stadioane, în săli de sport, reînceperea competițiilor sportive sigur că pot fi amânate o perioadă, dar ele nu pot și nu trebuie să fie stopate. Cu cât mai repede vom găsi metode și proceduri pentru siguranța sanitară a sportivilor, oficialilor și spectatorilor cu atât mai repede vom reveni în normalul pe care ni-l dorim.

Însă reluarea activităților sportive știu că nu se poate face fără reluarea finanțării federațiilor sportive și a cluburilor. Ca sportul să repornească în România, trebuie să ne gândim la modul în care el va fi finanțat până când economia va reporni și sponsorii vor reapărea.

Cred că este esențial să repornim sportul ca parte a programului #repornimromania pentru că sportul este poate cel mai bun indicator că revenim la normalitate”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.