Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat marți, la Palatul Parlamentului, că nu are informații concrete că manifestația din 10 august ar fi fost finanțată din străinătate.
'N-am informaţii concrete în acest sens. Am văzut că s-a vehiculat în spaţiul public. De foarte multe ori îmi pun întrebarea cum se reuşeşte o mobilizare surprinzătoare a unui număr important de manifestanţi, care au fost în Piaţă, fără să fi avut vreo temă de revendicare. Dacă aţi observat, cei care participau la această manifestare cred că cei mai mulţi dintre ei nu aveau o revendicare comună, ca să nu spun că nu aveau niciun fel de revendicare, ci veniseră aşa, ca la un fel de spectacol, acţiune mondenă. Şi atunci sigur că îmi pun întrebarea dacă nu există ceva în spate, ce se doreşte. Sigur, că aceste întrebări nu mi le pun numai eu şi am văzut că foarte mulţi analişti îşi pun exact aceleaşi întrebări, dar un element concret pe care să vi-l dau acum nu am', a spus Tăriceanu.
PSD a cerut, marți, instituțiilor statului să investigheze de urgență informațiile „de o gravitate excepțională” care au apărut în spațiul public cu privire la finanțarea externă a protestelor de stradă și premeditarea acțiunilor violente de la mitingul din 10 august.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, într-o emisiune TV, că în zilele următoare vor fi făcute publice informații ce arată că protestele din 10 august au fost finanțate și din extern, iar protestatarii au fost bine organizați, încercându-se o lovitură de stat.
"Eu zic ca PSD să rămână la guvernare, că așa m-am angajat în 2016. Cine a oprit pe cine să vorbească în partid? Sigur, a apărut o supărare cu doamna Carmen Dan, dar măcar altcineva să susțină demiterea ei. Doamnei Firea i s-a inoculat ideea că cineva vrea să arunce vina pentru 10 august pe doamna prefect. I-am și spus doamnei Firea inaite de CEx am văzut în presă că doamna Dan ar fi spus ceva despre prefect, care e apropiat doamnei Firea. Nu putem vorbi de o vină pentru că eu sunt absolut convins că în 10 august instituțiile statului nu au acționat ilegal, Jandarmeria a intervenit respectând regulamentele", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Președintele PSD a afirmat că s-a încercat o lovitură de stat, iar mișcarea a fost finanțată.
Comentează