Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu dezvăluie discuţia cu şeful ALDE Europa, despre protocoalele secrete: 'Ce se întâmplă aici? Ați pierdut busola?'

tariceanu

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, pentru MEDIAFAX, că liderul ALDE Europa Hans van Baalen, aflat în vizită în România, a întrebat ce se întâmplă în țară, după ce a luat la cunoștință despre protocoalele semnate și l-a întrebat dacă a vorbit cu Frans Timmermans.

"Președintele ALDE a rămas în mod evident foarte afectat de aceste lucruri. Aceste protocoale au adăugat la lege s-au suprapus au scurtcircuitat Parlamentul. (...) Hans van Baalen m-a întrebat: 'Cu Timmermans (n.r.: prim-vicepreşedintele Comisiei Europene) ai vorbit?' I-am spus 'da', dar cum să explice că 10 ani au avut MCV și în acest timp s-a dezvoltat o cangrenă uriașă? Ei sunt pe picior greșit. Au două variante, ambele proaste: ori să recunoască faptul că nu și-au făcut treaba sau să spună cu nu au văzut și atunci înseamană că au închis ochii. Van Baalen a spus: 'Ce se întâmplă aici? Ați pierdut busola?'",a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru MEDIAFAX.

Vezi şi: De ce românii sunt în TOPUL popoarelor dependente de tehnologie? Ce spun specialiştii

Șeful Senatului a vorbit și despre arhiva SIPA și implicațiile acesteia.

"Am discutat subiectul referendumului pe baza semnăturilor coaliției pentru familie, având în vedere că noi susținem fără echivoc drepturile și libertățile individuale și a fost un prilej bun de a le da informatii corecte si complete despre ce s-a întâmplat în România ultimilor ani despre derapaje, abuzuri și excese care au dus la încălcarea drepturilor cetățenilor. Am pus accent pe această modalitate ilegală de funcționare a instituțiilor represive ale statului, ale serviciilor secrete- procuratură, protocoale ieșite la suprafață, la prevederile protocoalor și faptul că cel mai probabil datele extrase din Arhiva SIPA și legătura cu magistrații să fi fost folosite ca instrumente de șantaj și control, de cumințire asupra unora dintre cei care lucrează în magistratură.", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, pentru MEDIAFAX.

Preşedintele ALDE Europa, Hans van Baalen, a declarat vineri, în urma întâlnirilor oficiale pe care le-a avut în timpul vizitei în Bucureşti, că este preocupat de protocoalele secrete între SRI şi instituţiile din domeniul justiţiei, ele reprezentând un aspect negativ.

„Am spus că sunt preocupat de protocoalele secrete și să aruncăm o privire și asupra observațiilor domnului Timmermans și ale Consiliului Europei asupra acestor protocoale, pentru că este un lucru rău și sper că va fi schimbat. Celelalte aspecte legate de consolidarea statutului judecătorilor și magistraților sunt, de asemenea, importante”, a declarat Hans van Baalen, potrivit unui comunicat de presă remis de MEDIAFAX.

Vezi şi: TESTUL SIMPLU care îți indică dacă bei suficientă apă

Liderul ALDE Europa a precizat că în cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte precum statul de drept, reforma din domeniul justiției, aranjamentele secrete dintre serviciile secrete și instituțiile din justiție. Hans van Baalen a precizat că „aranjamentele secrete dintre serviciile secrete, DNA și alte servicii [instituții] nu există în țara mea. Eu sunt din Olanda și în țara mea avem o lege, dar nu avem protocoale secrete. Așa că am discutat acest aspect, am discutat despre subiecte precum referendumul referitor la căsătorie în constituție, toate acele subiecte pe care trebuie să le dezbatem în UE”.

Preşedintele ALDE Europa le-a sugerat partidelor aflate la putere, dar şi celor din opoziţie să găsească un consens politic pentru a putea avea o viziune mai amplă asupra subiectelor de interes naţional.

O delegație de europarlamentari ai ALDE Europa s-a aflat, în perioada 17 - 18 mai, într-o vizită în România. Delegația a fost condusă de președintele ALDE Europa Hans van Baalen iar din componența acesteia au făcut parte europarlamentarii ALDE Europa Ilhan Kyuchyuk, vicepreședinte al ALDE Europa și Fredrick Federley. Scopul vizitei la București al europarlamentarilor ALDE a fost acela de a discuta cu partidele de guvernământ, cu partide de opoziție, ONG-uri, mass-media, pentru a evalua situația din România.

Delegația a avut vineri o întrevedere și cu președintele Klaus Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.