Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu intervine dur în cazul de la Caracal: 'Iohannis a convocat CSAT ca STS şi SRI să primească sute de milioane la rectificarea bugetară'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Călin Popescu Tăriceanu dezamagit

Călin Popescu Tăriceanu a scris, pe Facebook, că președintele Klaus Iohannis a convocat ședința CSAT de marți pentru ca Serviciul de Telecomunicații Speciale și SRI să primească la rectificarea bugetară "sutele de milioane pe care le cer" și nu pentru a le pune în ordine.

"Este o zi tristă! O zi care confirmă, din păcate, lucruri despre am avertizat de nenumărate ori, în special în ultima perioadă. Anume că rolul unor instituții ale statului este deturnat de la rolul de protector al cetățeanului la cel de complice la abuzuri împotriva lui. La Caracal se conturează o situație înfiorătoare: o crimă care are un făptaș, dar și complici în rândul celor plătiți să apere cetățenii, să-i salveze în momentele dificile. Gândul că Poliția – miliția? - și procurorii bâjbâiau din poartă-n poartă într-un oraș, totuși mic, după indicațiile bezmetice ale STS, iar apoi așteptau la porți să le vină te miri ce aprobări speciale, în timp ce victima agoniza, e de-a dreptul terifiant. Poliția nu mai știe să intre decât cu mascații? Nu mai știu decât să spargă uși? Ei nu au auzit că pot bate la ușa unui cetățean să-i ceară ajutorul în a rezolva o urgență? Sau că verifică un apel primit din zona respectivă și verifică dacă e totul în regulă?", a scris, vineri seara, președintele Senatului și liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

CITEȘTE ȘI: Celebrul Jamie Oliver dezvăluie cele 14 alimente care garantează longevitatea. Nu sunt deloc greu de găsit

"Îmi doresc ca aceste informații și relatări ale presei să fie infirmate în vreun fel, să aflăm că altfel au stat lucrurile. Altminteri se cheamă că am ajuns într-un moment critic al societății noastre. Un moment când românii văd cu groază cum le sunt luați copiii, vânduți, torturați ori uciși, în timp ce autoritățile stau cu brațele încrucișate. Dar mi-e teamă că nu vor fi infirmate. Și mi-e teamă că urmează să aflăm lucruri încă mai groaznice", a mai transmis acesta.

Tăriceanu scrie că Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de marți nu pentru a soluționa problemele instituțiilor din Consiliu, ci pentru a le oferi "sute de milioane" la următoarea rectificare bugetară.

"Dl. Iohannis a convocat CSAT în zilele următoare nu pentru că ar fi vrut să pună ordine în aceste instituții, ci pentru că vrea să se asigure că STS, SRI și restul serviciilor vor primi la rectificarea bugetară sutele de milioane pe care le cer, în condițiile în care ministere importante vor pierde bani. Poate ar trebui să se discute la acea ședință și cum a gospodărit STS sutele de milioane, miliardele de euro primite de-a lungul anilor din banii românilor fără a fi capabil să localizeze un avion, ori un amărât de telefon. În rest, când a fost vorba de localizat, urmărit, filat, ascultat, filmat cetățeni de rând, politicieni, jurnaliști, afaceriști ori magistrați etc, nu au existat niciodată probleme tehnice, sincope, neajunsuri șamd. Atunci, totul a mers șnur", a notat președintele Senatului.

El afirmă că în CSAT ar trebui să se discute despre demisii la nivel înalt și despre o reformă profundă a STS.

"În ședința CSAT de marți nu despre bugete va trebui să se discute. Ci despre demisii la nivel înalt și despre o reformă profundă a STS, începând cu demilitarizarea și terminând cu readucerea competențelor acestui serviciu în matca firească. La fel cum vor trebui luate măsuri ferme și la Ministerul Afacerilor Interne. Acum, până când nu va fi prea târziu să mai reparăm ceva!", conchide mesajul său.

Citeşte şi: Secretul pe care nu l-ai ştiut până acum: Vrei să mănânci cartofi prăjiţi, pizza şi ciocolată fără să te îngraşi?

Președintele Klaus Iohannis va cere în ședința CSAT de marți o anchetă privind modul în care s-a acționat la Caracal, în cazul fetei de 15 ani ucise, spunând că vinovații vor trebui aspru sancționați. STS se află în subordinea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată. Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis către anchetatori trei zone în care fata s-ar putea afla, STS precizând ulterior, într-un comunicat, că Alexandra a fost localizată în zona indicată de Serviciu în urma a două din cele trei apeluri la 112.

Inițial, șeful statului a convocat ședința CSAT, marți, 30 iulie, de la ora 13.00, pentru a da avizul asupra rectificării bugetare, potrivit unor surse politice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.