Biroul permanent al Senatului a aprobat, luni, suplimentarea ordinii de zi a plenului cu proiectul de lege pentru respingerea OUG 13/2017, a anunţat preşedintele Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu.
"Principalul punct care cred că este de interes public major a fost legat de propunerea care a fost făcută pentru a suplimenta ordinea de zi (a plenului Senatului - n.r.) de astăzi, având în vedere că s-a redactat raportul de către Comisia juridică, cu proiectul de lege de respingere a OUG 13. Aşadar, cei care aveau anumite griji că, după abrogare, ordonanţa mai mişcă încă, astăzi o omorâm complet, ca să fie aşa ... foarte clar, pe înţelesul tuturor. Cu toate că era moartă, unii cred că acest lucru e necesar. Prin urmare, ordinea de zi a fost modificată şi în plen veţi asista la adoptarea proiectului de lege de respingere a OUG", a declarat Tăriceanu, la finalul şedinţei conducerii Senatului, transmite agerpres.ro.
Comisia juridică a întocmit, luni, în unanimitate, un raport de admitere cu două amendamente privind proiectul de lege referitor la OUG 13/2017, abrogată prin OUG 14/2017, modificându-se atât titlul, cât şi articolul unic al proiectului în sensul respingerii actului normativ.
Tăriceanu pune cruce ORDONANȚEI 13: Astăzi o omorâm complet
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

Adrian Negrescu comentează creșterea PIB: Este o gură de oxigen
513
Știrile Zilei
'Când prețurile cresc, domnul Bolojan mai pune o taxă' - Un fost ministru al Muncii spulberă strategia fostului premier!
1.081
Știrile Zilei
„Mulţi, uniţi, puternici”. George Simion, mesaj de mobilizare înaintea protestului pentru Călin Georgescu. Jandarmeria este în alertă
857
Știrile Zilei
Nicușor Dan anunță 'o pierdere uriașă'! 'În semn de înaltă apreciere, l-am decorat post mortem'
3.229
Știrile Zilei
Ciprian Ciucu: Situaţia financiară a STB este foarte, foarte proastă. Transportul public nu va fi afectat de insolvenţă
98
Politică
James Heckman, fondator și CEO al Roundtable, avertisment dur la Forum Europa: „Europa nu mai are presă în acest moment”
1.176
Știrile Zilei
PNL cere guvernului măsuri sporite de securitate la protestul susținut de AUR: Suveraniștii pot transforma România în Franța sau Belgia
934
Știrile Zilei
Prefectura Bihor impune jurnaliștilor reguli editoriale odată cu acreditarea: Ordinul prefectului stabilește cum să verifice informațiile și cum să corecteze erorile | DOCUMENT
821
Știrile Zilei
Ministrul Economiei încearcă să dea o mare lovitură: A plecat pe urmele ”petrodolarilor”
3.208
Știrile Zilei
George Simion încinge spiritele, înainte de marele protest din București: Ne îndreptăm spre o dictatură!
2.080
Știrile Zilei
Doi români, repatriați din Yemen prin Egipt. MAE avertizează asupra pericolului extrem: „PĂRĂSIŢI IMEDIAT ŢARA!”
923
Politică
VIDEO FOTO Diana Șoșoacă își petrece ziua de naștere la Moscova: Ce cadou spune că a primit de la Putin: „'Ursul te protejează!'. Mulțumesc, domnule președinte”
2.946
Știrile Zilei
VIDEO Decizia liderilor Europei, în contextul negocierilor dintre SUA-Rusia și Ucraina
1.410
Politică



















