Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte ALDE şi al Senatului, dă o replică acidă Comisiei Europene, după avertismenele lansate de forum european cu privire la modificările din Justiţie.
"Aceste rapoarte, ce impact au în alte țări? Aici e ca și cum Dumnezeu a coborât pe pământ și ne pune pe noi, muritorii de rând, să ne aliniem la ce spune", a fost răspunsul lui Călin Popescu Tăriceanu, în momentul în care a fost întrebat de raportul de evaluare al Comisiei Europene privind Programul Naţional de reforme destinat României.
Tăriceanu a făcut referire și la protocoalele SRI cu alte instituții din domeniul justiției, care s-au încheiat și au funcționat în timp ce Comisia avea în România activ Mecanismul de Cooperare și Verificare.
"S-a dezvoltat o cangrenă, un putregai uriaş în domeniul justiţie. Mă refer la protocoale. Nu am observat în niciunul dintre rapoartele MCV o preocupare cu privire la abuzurile şi excesele din Justiţie. Eu cred că societatea în ansamblul ei este capabilă să îşi rezolve problemele fără să fie nevoie de îndrumări", a declarat Tăriceanu.
Comisia Europeană a transmis miercuri că "evoluţiile din ultimul an au generat dubii ample privind ireversibilitatea şi sustenabilitatea progreselor substanţiale înregistrate de România în reformarea sistemului judiciar şi în combaterea corupţiei la nivel înalt". "Independenţa justiţiei este supusă provocărilor şi există presiuni asupra instituţiilor judiciare şi asupra sistemului instituţional de combatere a corupţiei, în timp ce progresele în problemele rămase sunt obstrucţionate", subliniază Comisia Europeană.
Vezi şi: Planta-minune care combate diabetul și obezitatea. Înlocuiește cu succes carnea din alimentație .
Comentează