Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu se delimitează de PSD

tariceanu

ALDE va depune 53 de amendamente la legea votului prin corespondenţă, a declarat preşedintele executiv al ALDE, Daniel Barbu duminică, acesta spunand că în forma actuală legea este neconstituţională şi nu oferă nicio garanţie că scenariul din noiembrie 2014 nu se va repeta. Legea a fost votata cu o larga majoritate in Senat, PSD-istii fiind de parere ca este o lege foarte buna.

"Am eliminat practic ideea de vot prin corespondenţă, care nu e constituţională şi prezintă riscuri grave de fraudare", a spus Barbu. Potrivit lui Daniel Barbu, legea votului prin corespondenţă "chiar dacă ar fi bine făcută, tot nu ar pune dincolo de domeniul posibilului spectacolul pe care l-am văzut în noiembrie trecut, foarte mulţi cetăţeni prezenţi la secţiile de votare şi fără posibilitatea tehnică, fizică de a-şi exercita dreptul de vot”, afirmând că „lege nu prezintă nicio garanţie că nu vom revedea scenele” din noiembrie 2014.

La randul sau Calin Popescu Tariceanu a spus ca legea votului prin corespondenţă îi face pe românii din străinătate să renunţe la vot

"În momentul în care este atât de evident şi de explicit că votul trebuie să fie exercitat direct şi că AEP desconsideră acestă prevedere şi vine cu acestă invenţie, noi ce să facem? Să spunem, bine, dacă e o propunere şi lucrul acesta aduce majoritatea partidelor parlamentare în jurul soluţiei noi să acceptăm?", a mai adăugat Tăriceanu, precizând că o contestare a legii la CCR ar putea să împiedice respectarea temenelor stabilite.

Copreşedintele ALDE a mai afirmat că speră ca luni, când legea votului prin corespondenţă va fi discutată la Camera Deputaţilor, "inerţia politică să nu prevaleze".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.