Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că devine din ce în ce mai de neînţeles cum serviciile specializate din ţări cu multă experienţă în domeniul luptei împotriva terorismului se dovedesc ineficiente în prevenirea şi derularea crimelor împotriva civililor complet nevinovaţi, cum s-a întâmplat la Nisa.
"Primele mele gânduri se îndreaptă către victimele acestui atentat deosebit de sângeros şi către familiile acestora, cărora le transmit condoleanţe şi cărora le doresc să găsească puterea să depăşească acest moment dureros. Mă văd nevoit totodată să constat cu multă îngrijorare că acest gen de tragedii tind să intre în cotidian, că imaginaţia criminală a acestor terorişti depăşeşte orice limită şi că de prea multă vreme comunicatele cancelariilor, oricât ar fi de sincere, nu pot repara ireparabilul. Devine din ce în ce mai de neînţeles cum serviciile specializate din ţări cu multă experienţă în domeniu se dovedesc ineficiente în prevenirea şi derularea acestor crime împotriva civililor complet nevinovaţi", susţine Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă.
El adaugă faptul că întărirea numerică a forţelor care asigură paza şi ordinea poate fi considerată doar o măsură complementară, pentru că este imposibilă blocarea pe teren în proporţie de 100% a acestor acte teroriste, iar serviciile secrete au datoria să-şi demonstreze utilitatea prin acţiuni eficiente de neutralizare la nivelul decidenţilor care dirijează aceste acte criminale.
Atentatul terorist de la Nisa de joi seară, când un franco-tunisian a intrat în plin cu un camion în mulţime şi a deschis focul înainte de a fi neutralizat de poliţie, s-a soldat cu 84 de morţi şi zeci de răniţi, dintre care 18 sunt în stare de "urgenţă absolută", potrivit unui nou bilanţ al guvernului, prezentat vineri dimineaţă. Printre răniţi se numără şi doi cetăţeni români stabiliţi în Franţa.
Tăriceanu, şocat de atentatul de la Nisa: 'Devine din ce în ce mai de neînţeles...'
București
15°C
Articole Similare

17
Diana Buzoianu anunță continuarea reformelor la Romsilva: Umrează reorganizarea ocoalelor silvice locale
17

1.041
VIDEO Mai vin și vești bune de la Guvern: Victorii importante pentru România pe ”frontul” PNRR-ului
1.041

451
Nicușor Dan anunță planuri de afaceri pe Apărare, cu Polonia, după vizita la Nawrocki
451

720
Lupta USR cu păcănelele se fâsâie: Fritz anunță că le lasă să funcționeze la Timișoara, dar în zone speciale
720

8.997
Oana Țoiu reacționează după ce a fost acuzată că nu a lăsat-o fiica lui Victor Ponta să plece din Dubai: Nu ministrul trebuie să decidă cine are locuri mai în față
8.997

3.195
VIDEO Bogdan Ivan taie din profiturile companiilor și protejează românii: România, măsură luată în premieră de o țară din UE!
3.195

2.201
VIDEO Ilie Bolojan anunță marele plan, alături de Bogdan Ivan: Lucrăm ca să scădem prețul energiei
2.201

3.985
VIDEO Bolojan vine cu vestea așteptată de milioane de români: Ce se întâmplă cu facturile la energie până în 2027
3.985

2.380
Daniel Băluță, atac extrem de virulent la adresa primarului Capitalei: baronul Ciucu și armata lui de drone kamikaze luptă pentru a-i jefui pe bucureșteni
2.380

3.438
'Cel mai curajos proiect normativ adoptat de guvernul Bolojan': Care va fi prețul gazelor de la 1 aprilie
3.438

1.942
Președintele României, despre posibile amenințări la adresa bazei de la Deveselu: „Nu există niciun motiv de îngrijorare”
1.942

8.082
VIDEO Nicușor Dan răspunde la oferta Franței cu umbrelă nucleară: Mă opresc aici!
8.082

864
VIDEO Nicușor Dan, declarații din Polonia despre securitatea României
864

















Comentează