Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că modificarea Constituţiei Turciei în urma referendumului reprezintă decizia suverană a acestei ţări, subliniind însă că îl îngrijorează acumularea de putere în mâna unei singure persoane. "Pe mine mă îngrijorează întotdeauna când există acumulare de putere în mâna unei singure persoane. Sigur că formula pe care majoritatea populaţiei în Turcia a votat-o nu este o formulă inedită. Republici prezidenţiale există şi în alte părţi ale lumii, dar spre deosebire de formula care a fost consacrată, o formulă bazată pe echilibrul puterilor în stat cred că este întotdeauna preferabilă acumulării în mâna unei singure persoane a tuturor puterilor în lipsa unor mecanisme, în lipsa unor mecanisme de contrabalansat. Dar până la urmă este până la urmă decizia suverană a Turciei şi, în condiţiile în care vor fi respectate standardele de democraţie, nu ştiu dacă avem noi foarte multe comentarii a face pe acest subiect", a afirmat Tăriceanu, marţi, la Senat, conform Agerpres.
Înalta Comisie Electorală a Turciei (YSK) a anunţat, duminică seară, victoria taberei "Da" la referendumul pentru modificarea Constituţiei.































Comentează