Ţările de Jos restituie peste 200 de artefacte precolumbiene Mexicului

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 02-12-2022

Actualizat: 02-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ţările de Jos au restituit 223 de obiecte arheologice precolumbiene Mexicului, a anunţat joi ministrul de Externe al Mexicului, ţară care face demersuri pentru a recupera parte din patrimoniul său cultural aflat în colecţii străine, informează Reuters.

Restituirile au fost rezultatul unei ''cooperări active'' între cele două ţări şi a demonstrat angajamentul de a restitui obiecte culturale şi istorice locului lor de provenienţă, a precizat ministrul.

Institutul mexican pentru patrimoniu INAH a spus că obiectele datează dintr-o perioadă cuprinsă între anul 400 î.Hr. şi secolul al XVI-lea şi au aparţinut unor culturi precolumbiene atât de pe coasta Oceanului Pacific, cât şi de pe cea a Oceanului Atlantic, precum şi din zona centrala muntoasă, informează Agerpres.

Administraţia preşedintelui Andres Manuel Lopez Obrador a demarat o campanie intitulată ''Patrimoniul meu nu este de vânzare'', care are drept scop readucerea în Mexic a artefactelor furate.

INAH a denunţat săptămâna aceasta o licitaţie la Paris care a inclus obiecte mexicane evaluate la sume de mii sau zeci de mii de euro.

Luna trecută, ţara vecină Guatemala a confiscat circa 1.200 de obiecte mayaşe descoperite în locuinţa a doi cetăţeni americani ca parte dintr-o investigaţie vizând infracţiuni împotriva patrimoniului cultural.

Ţările de Jos au restituit anul acesta o colecţie de 343 de obiecte din ceramică precolumbienă către Panama.

Miniştri ai Culturii din întreaga lume şi-au luat angajamentul de a intensifica eforturile în scopul restituirii ţărilor de origine artefacte furate şi comercializate ilegal. Multe dintre acestea se află în muzee europene sau în colecţii private.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri