Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scene înfiorătoare: Tată şi fiu în vârstă de un an, găsiţi spânzuraţi - Mama copilului, despărțită de bărbat, a alertat poliția

Ultima Ora breaking news

UPDATE 26 martie, ora 13:20

Bărbatul din judeţul Alba care în noaptea de sâmbătă spre duminică şi-a spânzurat fiul în vârstă de un an şi apoi s-a sinucis a lăsat pe o reţea de socializare un mesaj, scriu jurnaliştii de la Ziarul Unirea. „Experienţa în familie a fost cel mai plăcut sentiment trăit vreodată, până când mi s-a furat posibilitatea să văd băiatul cum creşte şi se dezvoltă. (...) Cine e bărbatul care împingea căruciorul băiatului meu? De ce nu am ştiut că i-ai dat o nouă figură paternă lui Dominik?”, a scris tânărul.

Citește și: Bărbatul care și-a spânzurat copilul de 1 an și-a explicat gestul, înainte de a se sinucide

UPDATE 26 martie, ora 11:00

Principalul motiv al crimei urmate de sinucidere din cartierul Ampoi din Alba Iulia a avut drept cauză răzbunarea.

Bărbatul găsit mort împreună de copilul său se despărţise de mama celui mic în urmă cu un an, iar femeia a refuzat să se împace cu el. Acesta ar fi motivul pentru care tânărul a decis să îşi omoare fiul, spun vecinii bărbatului.

Tânărul locuia cu chirie de aproape doi ani, în apartamentul în care cei doi au fost găsiţi morţi, iar după despărţirea de partenera sa bărbatul a fost văzut foarte rar împreună cu copilul.

La aflarea veştii, mama băieţelului a intrat în stare de şoc şi a fost dusă la spital. După ce a fost stabilizată, a mers la poliţie pentru a da declaraţii.

Citește și: Bărbatul sinucigaș din Alba Iulia și-a omorât copilul din răzbunare - noi detalii au ieșit la iveală

Știrea inițială

Un bărbat şi fiul său, în vârstă de un an, au fost găsiţi spânzuraţi într-un apartament din Alba Iulia, după ce poliţiştii, alertaţi de mama copilului, îngrijorată în urma unor mesaje primite de la fostul său partener, au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii, a anunţat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către IPJ Alba, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01,00, o femeie de 25 de ani, din Alba Iulia, a sunat la 112, exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu fiul său, în vârstă de un an, pe care-l lăsase în grija fostului său partener, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Alba Iulia. Femeia ar fi avut un schimb de mesaje cu bărbatul, fără ca din acestea să rezulte, în mod explicit, faptul că viaţa minorului ar fi în pericol.

Putea copilul să fie salvat? Proprietarul apartamentului nu le-a dat voie salvatorilor să îi spargă ușa

"Iniţial, bărbatul a răspuns la telefon şi a dat asigurări că fiul său este bine, exprimându-şi disponibilitatea de a demonstra acest lucru, însă a refuzat să comunice unde se află, iar ulterior nu a răspuns la telefon şi nici la uşa apartamentului situat într-un bloc de pe strada Livezii din Alba Iulia, în care locuia cu chirie. Poliţiştii l-au identificat pe proprietarul apartamentului, un bărbat din municipiul Turda, judeţul Cluj, care nu şi-a dat acordul pentru forţarea uşii apartamentului şi s-a deplasat la Alba Iulia pentru a deschide şi a permite accesul poliţiştilor în apartament", se menţionează în comunicat.

Întrucât uşa de acces era blocată, din interior, s-a pătruns în apartament prin forţarea acesteia.

În interiorul apartamentului, cei doi au fost găsiţi decedaţi, spânzuraţi.

La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă, formată din poliţişti criminalişti şi de investigaţii criminale, care efectuează cercetarea la faţa locului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.