Tatăl lui Djokovic, filmat alături de suporteri pro-ruşi la Australian Open

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 26-01-2023

Actualizat: 26-01-2023

După meciul din sferturile de finală câştigat miercuri seară de Novak Djokovic în faţa rusului Andrei Rublev, un grup de suporteri a arborat drapele ruse, dintre care unul cu chipul preşedintelui Vladimir Putin, în apropiere de Rod Laver Arena din Melbourne, scandând în acelaşi timp sloganuri pro-ruse.

Federaţia australiană de tenis a indicat faptul că patru persoane au "afişat drapele şi simboluri nepotrivite şi au ameninţat agenţii de pază" de la Melbourne Park, înainte de a fi interpelate de poliţie.

Un video publicat ulterior pe un canal YouTube pro-rus australian l-a prezentat pe Srdjan Djokovic, tatăl jucătorului, pozând în compania uneia din persoanele care arboraseră drapelul cu chipul lui Putin, sub legenda: "Tatăl lui Novak Djokovic efectuează o declaraţie politică îndrăzneaţă".

Jurnalişti sportivi sârbi au confirmat că este vorba de tatăl lui Djokovic, în timp ce jurnalul Melbourne Age a scris că acesta ar fi strigat chiar, în limba sârbă, "viaţă lungă Rusiei".
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri