Taxa turistică din Bhutan de 100 de dolari pe zi ar putea fi majorată. Premierul țării susține că cei mai mulți turiștii sunt încântați deoarece prin plata taxei încurajează dezvoltarea turismului în zonă, notează Mediafax.
Bhutanul își poate reconsidera taxele sale de turism, dacă industria turistică a țării își revine, a declarat, recent, prim-ministrul Bhutanului Tshering Tobgay pentru CNBC.
Bhutanul și-a redeschis granițele în septembrie 2022, după pandemie, cu o „taxă de dezvoltare durabilă” de 200 dolari, de persoană, pe zi. În 2023, taxa a fost înjumătățită pentru a-i convinge pe turiști să stea mai mult timp în țară.
Acum, taxa zilnică este de 100 USD pentru adulți și 50 USD pentru copiii cu vârste între șase și 12 ani. Taxa va fi în vigoare până la 31 august 2027, potrivit Departamentului de Imigrare din Bhutan. Până atunci, taxa ar putea fi majorată.
„Vom avea o cotă de 300.000 de turiști. Și dacă cererea de a veni în Bhutan pentru a vizita depășește cu mult capacitatea noastră de a-i întâmpina, s-ar putea chiar să fie nevoiți să creștem taxele sustenabile în acel moment”, a explicat Tshering Tobgay
Premierul crede că, în general, turiștii nu sunt reticenți față de taxa zilnică.
„Adevărul să fie spus, cred că 200 de dolari pe zi ca taxă de dezvoltare durabilă mulți turiști sunt dispuși să plătească”, a spus el, mai ales „când oaspeții află că veniturile din taxa de dezvoltare durabilă sunt folosite pentru a proteja mediul nostru natural, pentru a oferi gratuit educație și îngrijire medicală gratuită pentru cetățenii noștri. Majoritatea turiștilor sunt încântați că pot juca un mic rol – un mic rol semnificativ – în dezvoltarea durabilă a Bhutanului”, a precizat Tobgay pentru CNBC.
Bhutan a avut 315.599 de vizitatori internaționali în 2019, dintre care 73% au venit din India, potrivit unui raport anual publicat de Consiliul de Turism al Bhutanului. Anul trecut, țara a primit în jur de 130.000 de turiști.
Comentează