Taxi în flăcări la Constanța, după ce s-a ciocnit cu un microbuz

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 30-08-2018

Actualizat: 30-08-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un taximetru a luat foc, joi, în Constanța, în urma coliziunii cu un microbuz în care se aflau zece pasageri. Șoferul autoturismului a avut nevoie de îngrijiri medicale, scrie Mediafax.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, accidentul s-a petrecut pe DN2A, la ieșirea din Constanța către cartierul Palazu Mare. Un microbuz în care se aflau circa zce călători și un taximetru în care era numai șoferul s-au ciocnit, iar autoturismul a luat foc.

La fața locului au intervenit patru pompieri, cu o autospecială de stingere din punctul temporar Ovidiu, focul fiind stins în scurt timp.

Șoferul, precum și pasagerii din microbuz au scăpat nevătămați, fiind preluați de alt mijloc de transport în comun.

Șoferul taximetrului, în vârstă de 59 de ani, a suferit un traumatism de coloană cervicală și a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean din Constanța.

Polițiștii rutieri cercetează acum împrejurările în care s-a petrecut accidentul și cine se face vinovat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri