DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Țeapa de 200 de milioane de euro pe care Ludovic Orban le-a dat-o celor de la USR-PLUS – SURSE

Guvernul Romaniei / facebook
orban barna

Masa care se numește ”România” încă nu a fost terminată de PNL, USR-PLUS și UDMR, partidele care se înfruptă din bunătăți, după ”reușitele” de la parlamentarele de Sfântul Nicolae din 2020.

După ce și-au împărțit, după un criteriu european, ministerele, liderii celor 3 formațiuni au trecut la etajul următor: cel al secretarilor de stat. Aici sunt multe posturi, iar munca este mai anevoioasă.

Însă, Ludovic Orban a reușit o mică lovitură și i-a driblat din corp, cum se zice la fotbal, pe partenerii-adversari, după caz, din USR-PLUS. Rămas fără fotoliul de la Palatul Victoria, liderul PNL le-a oferit funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului, așa cum STIRIPESURSE.RO informa în exclusivitate la acel moment.

”Le-a zis că le dă Cancelaria și PNL ia, la schimb, Secretariatul de Stat pentru Culte.”, a precizat, pentru STIRIPESURSE.RO, o sursă guvernamentală. Dan Barna și Dacian Cioloș și-au frecat mâinile de bucurie, dar nu se așteptau la ceea ce a urmat. Florin Cîțu a semnat, la scurt timp, o decizie prin care îl trimite pe șeful Cancelariei sale la ”ascuțit creioane”: toate domeniile pe care le coordona șeful Cancelariei au fost mutate în sarcina directorul său de cabinet.

PNL a rămas cu Secretariatul de Stat pentru Culte(SSC) și a golit de conținut și importanță Cancelaria premierului. Însă, la SSC, liberalii nu au un om al lor care să fie competent în domeniu, așa că îl vor menține pe secretarul de stat numit de Victor Ponta în februarie 2013, Victor Opaschi.

Decorat de Ion Iliescu, căruia i-a fost și consilier prezidențial, dar și de Traian Băsescu, Victor Opaschi, 73 de ani, decan de vârstă absolut în Guvern, are sprijinul minorităților naționale, care ar fi condiționat, conform informațiilor STIRIPESURSE.RO, susținerea guvernului în Parlament de menținerea acestuia în fruntea Secretariatului de Stat pentru Culte, unde bugetul este de peste 200 de milioane de euro anual.

Însă, calculul făcut de PNL s-ar putea să nu fie cel mai bun, dacă ținem cont că din cauza slabei comunicări între Guvern și SSC și a SSC cu bisericile, în plină pandemie și în an electoral, liberalii au pierdut foarte multe voturi din cauza restricțiilor aplicate cultelor, îndeosebi ortodocșilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.