Teatrul din Oradea, spectacol de Florian Zeller - la Festivalul Prapremier (Polonia)

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 07-11-2024

Actualizat: 07-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Teatrul ''Regina Maria'' va participa, în perioada 8-11 noiembrie, cu spectacolul ''Fiul'' de Florian Zeller, în regia lui Bobi Pricop, la cea de-a XXXIII-a ediţie a Festivalul Prapremier din Bydgoszcz, Polonia, reprezentaţia urmând să aibă loc în data de 10 noiembrie pe scena Teatrului Polonez din Bydgoszcz.

Potrivit unui comunicat de presă al Teatrului din Oradea, spectacolul "Fiul" a avut premiera la sfârşitul anului 2022 şi a fost primit cu căldură de publicul orădean şi apreciat de criticii de teatru din România.

"Montarea s-a remarcat prin profunzimea abordării unei tematici actuale şi interpretarea actoricească, devenind rapid unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul Teatrului 'Regina Maria'. În cei doi ani de la premieră, spectacolul 'Fiul' a avut mai bine de 25 de reprezentaţii pe scena teatrului din Oradea şi a participat la şapte festivaluri din ţară, iar acum se pregăteşte pentru a participa la Festivalul Prapremier din Polonia", se arată în comunicatul semnat de secretarul artistic al Teatrului, Ramona Nemeş.

Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Prapremier se va desfăşura la Bydgoszcz, în perioada 8-23 noiembrie. Evenimentul este dublat de Concursul Internaţional de Dramaturgie Contemporană Aurora, concurs câştigat în 2022 de Elise Wilk, cu piesa "Dispariţii", a cărei montare realizată de Cristian Ban la Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe a participat la ediţia 2023 a festivalului, deschizând drumul unei colaborări româno-poloneze de durată.

Tema ediţiei 2024 a Festivalului Prapremier este "Progres/Regres", iar pe lângă spectacolele poloneze sunt invitate şi spectacole din străinătate semnate de Susanne Kennedy sau Marina Otero, dar şi de Bobi Pricop şi Andrei Măjeri, în cadrul Sezonului România-Polonia 2024-2025.

Spectacolul Teatrului "Regina Maria" din Oradea, "Fiul" de Florian Zeller, în regia lui Bobi Pricop şi spectacolul Teatrului Metropolis din Bucureşti, "Cine l-a ucis pe tata", de Edouard Louis, în regia lui Andrei Măjeri, care va monta un spectacol şi la Oradea în 2025, vor fi urmate de discuţii cu publicul.

În cadrul aceluiaşi sezon, Teatrul Polonez din Bydgoszcz a fost prezent la ediţia 2024 a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea, cu spectacolul "Ultimele zile ale Elenei şi ale lui Nicolae Ceauşescu" de Julia Holewinska, în regia lui Wojciech Faruga, spectacol care a participat în luna octombrie şi la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti.

Participarea spectacolului "Fiul" la Festivalul Prapremier din Polonia este susţinută de Institutul Cultural Român, iar partenerul de mobilitate al Teatrului "Regina Maria", D&C Oradea, contribuie la facilitarea colaborării, esenţiale pentru teatrul şi artiştii orădeni, se mai precizează în comunicat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri