Teatrul Naţional Timişoara a deschis o platformă Cloud - Biblioteca virtuală, dedicată dramaturgiei contemporane româneşti

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 01-02-2022

Actualizat: 01-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: renasterea.ro

Teatrul Naţional Timişoara (TNTm) a deschis, marţi, o platformă online Cloud - Biblioteca virtuală, dedicată dramaturgiei contemporane româneşti şi noilor traduceri din literatura dramatică a lumii.

Cloud- Biblioteca virtuală vine astfel în sprijinul profesioniştilor de teatru şi al studenţilor din învăţământul teatral, punându-i în contact cu texte noi, dar şi cu autorii acestora sau, în funcţie de text, cu traducătorii, a anunţat teatrul timişorean, printr-un comunicat transmis AGERPRES.

Iniţiativa se doreşte a reprezenta o formulă alternativă de promovare a dramaturgiei româneşti şi de accesare a dramaturgiei universale în traduceri.

Cloud - Biblioteca virtuală face parte din programul "Virtual", inclus în proiectul de management aprobat pentru Teatrul Naţional din Timişoara în perioada 2022 - 2026 şi, totodată, este inclus în proiectul "Vocile oraşului - Open the words", în perspectiva Capitalei Europene a Culturii.

De asemenea, Teatrul Naţional Timişoara vine în întâmpinarea utilizatorilor platformei, prefaţând piesele cu un sinopsis şi, totodată, menţionând pe fiecare text inclus în Cloud - Biblioteca virtuală datele de contact ale autorului sau traducătorului, întrucât pentru utilizarea textelor în vederea montării, publicării etc., este necesară obţinerea drepturilor din partea autorului.

Lectura textelor incluse în Cloud - Biblioteca virtuală este gratuită.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri