DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Telecabina de la Bâlea a fost repusă în funcţiune, la cinci luni de la accidentul în care mai multe persoane au fost rănite

telecabina

Telecabina care face legătura între Bâlea Lac şi Bâlea Cascadă a fost repusă în funcţiune, miercuri, la aproape cinci luni de la accidentul în care mai multe persoane au fost rănite. Întreaga instalaţie a fost refăcută şi s-a primit autorizaţia de funcţionare. Autorităţile din Sibiu nu au anunţat nici acum care au fost cauzele exacte ale producerii accidentului. “Telecabina a fost repusă în funcţiune, după ce a fost primită autorizaţia. În perioada în care telecabina a fost oprită, a fost refăcută instalaţia de către o firmă specializată, iar acum funcţionează în parametri optimi. Sperăm să nu mai avem parte de asfel de incidente regretabile”, au transmis, miercuri, reprezentanţii firmei care operează telecabina de la Bâlea.

Accidentul în care mai multe persoane au fost rănite a avut loc la sfârşitul lunii mai. Deocamdată, autorităţile din Sibiu nu au comunicat cauzele producerii evenimentului. Pe timp de iarnă, după închiderea circulaţiei rutiere pe Transfăgărăşan, telecabina este singura posibilitate de a ajunge la Bâlea Lac.

Mai multe persoane au fost rănite, în 28 mai, după ce telecabinele care fac legătura între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac au intrat cu viteză prea mare în staţii şi s-au lovit de peron. Anchetatorii au suspectat o defecţiune la sistemul de frânare, dar, deocamdată, ipoteza nu a fonst confirmată în urma anchetelor. Cinci persoane, între care două turiste din Norvegia şi Ungaria, au ajuns la Spitalul Judeţean Sibiu, iar un copil de 4 ani a fost transportat la Spitalul de Pediatrie.

Pentru că telecabina nu a mai funcţionat din acel moment, dar Transfăgărăşanul era impracticabil, 32 de persoane au fost evacuate de la Bâlea Lac de către pompieri, jandarmi şi salvamontişti. Între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac circulă simultan două telecabine. Când una ajunge în staţia de la Bâlea Cascadă, a doua parchează în staţia de la Bâlea Lac, anunţă news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.