La nivelul judeţului Teleorman apele sunt în retragere, mai sunt afectate de inundaţii 20 de localităţi, iar restricţiile de circulaţie pe DJ 503 au fost ridicate, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), remis, joi, AGERPRES.
''La nivelul judeţului au mai rămas afectate de inundaţii 20 de localităţi (Drăgăneşti-Vlaşca, Tătărăştii de Jos, Tătărăştii de Sus, Bogdana, Botoroaga, Măgura, Gălăteni, Călineşti, Dracea, Ţigăneşti, Ciolăneşti, Dideşti, Orbeasca, Necşeşti, Trivalea - Moşteni, Beuca, Frumoasa şi Dracsenei), situaţia generală prezentându-se astfel: 1 locuinţă cu infiltraţii, 100 anexe gospodăreşti, 219 curţi, 45 beciuri, 16 spaţii comerciale, 2 baze sportive/teren sport/stadion, 35 podeţe, 6 poduri, 1.111 ha teren arabil şi 922 ha pasuni/fâneţe şi 572 fântâni'', precizează ISU Teleorman.
În document se arată că, urmare a raportărilor primite din teren de la membrii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi a verificărilor desfăşurate de către autorităţile judeţene, situaţia cu efectele inundaţiilor era în scădere la nivelul întregului judeţ, în sensul că a mai rămas o singură locuinţă cu infiltraţii, în localitatea Trivalea Moşteni.
''În localitatea Drăgăneşti Vlaşca apa s-a retras de pe carosabil, circulându-se normal atât pe DJ 503, cât şi pe E 70. În acea zonă mai sunt afectate 21 de anexe gospodăreşti, 16 spaţii comerciale, 1 bază sportivă - Şcoala Gimnazială Drăgăneşti Vlaşca, 1 podeţ, 20 fântâni, 13 ha teren arabil, 0,3 km străzi. 10 pompieri militari şi 15 membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Drăgăneşti Vlaşca sunt pregătiţi să intervină pentru evacuarea apei din curţile şi gospodăriile afectate atunci când situaţia va permite ca acest lucru să se realizeze în mod eficient'', informează ISU Teleorman.
Autorităţile anunţă că vor monitoriza în continuare situaţia din judeţ.
În prezent, pompierii intervin în comuna Ţigăneşti pentru evacuarea apei din canalul colector, ce ameninţă inundarea gospodăriilor. De asemenea, se acţionează în comuna Dracea, pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate din localitate.
Având în vedere faptul că în localităţile afectate sunt mai multe fântâni inundate, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu consume apă din acestea, existând pericol de îmbolnăvire. În cazul în care au probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă, alimente, medicamente sau alte materiale de strictă necesitate, sunt rugaţi să apeleze la sprijinul autorităţilor locale.
''În această perioadă, în zonele predispuse inundaţiei îi sfătuim pe cetăţeni să respecte recomandările autorităţilor locale şi centrale şi să se informeze periodic asupra evoluţiei situaţiei hidrologice'', mai precizează reprezentanţii ISU Teleorman.
Teleorman: 20 de localităţi afectate de inundaţii. ISU anunţă că apele sunt în retragere
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

6
Descinderi în forță în Hunedoara şi Arad: 16 percheziții și peste 100.000 de articole pirotehnice confiscate
6

727
VIDEO Nicușor Dan anunță ce strategie are România pentru plata celor peste 600 de milioane de euro pierdute în procesul cu Pfizer
727

9
Veolia România continuă Olimpiada de Biodiversitate „Natura dintre Ape”, la nivel național
9

16
Controale ANAF la operatorii din domeniul alimentelor importate
16

10
Modificări în circulația trenurilor CFR Călători pe ruta Adjud - Onești
10

65
Bărbat din Dolj, reținut pentru trafic de droguri. Vindea cocaină cu sume între 1.000 și 2.000 de lei
65

2.828
VIDEO Cristina Chiriac, prima reacție după avizul negativ din CSM: 'Nu e lipsă de capacitate' / Punctul forte invocat pentru funcţia de procuror general
2.828

45
CNAIR anunță trafic restricționat de Paște pe A2, DN7 și DN39
45

7.940
Viața dublă pe care o ducea menajera amantă, criminala medicul anestezit: este căsătorită și are doi copii mici
7.940

2.448
Șoc în sistem: Ex-polițist criminalist certat cu legea, prins drogat după ce a spulberat o femeie și gemenele sale și a fugit de la locul accidentului
2.448

60
Gabriela Firea: 1.000 de firme conduse de femei vor primi finanțare de până la 40.000 de euro în 2026
60

58
Bărbat din Baia Mare, trimis în judecată după ce și-a bătut concubina și a dus-o cu forța în Italia
58

36
Aproape jumătate dintre părinții români plecați la muncă în străinătate nu vin acasă de Paște
36
















Comentează