Consilierii județeni din Teleorman au aprobat alocarea sumei de 84.000 de lei din fondul de rezervă al județului pentru limitarea efectelor pestei porcine. Până în acest moment, în județ au fost confirmate cinci focare în gospodării, conform Mediafax.
Decizia Consiliului Județean Teleorman a venit după ce Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit că în zonele cu probleme, consiliile județene să aloce bani pentru a achizitiona dezinfectoare. Astfel, s-a decis că suma de 84.000 de lei este suficientă pentru a acoperi nevoia județului pentru a limita extinderea pestei porcine africane.
"Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit, prin măsurile suplimentare, faptul că autoritățile locale trebuie să aloce sume de bani pentru acele dezinfectoare care trebuie să existe la nivelul fiecărei localități în cazul în care este identificată pesta porcină africană. Așa că am decis faptul că în Consiliul Județean, prin hotârâre, să alocăm suma de 84.000 lei din fondul de rezervă al Consiliului Județean Teleorman în acest scop", a declarat președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu, pentru corespondentul MEDIAFAX.
Până în prezent, în județul Teleorman au fost depistate cinci focare de pestă porcină africană, iar Direcția Sanitar Veterinară solicită ajutorul populației pentru identificarea porcilor bolnavi sau morți.
Comentează