Televiziunea qatariotă Al-Jazeera a anunţat, duminică, suspendarea a doi jurnalişti care au făcut declaraţii controversate despre Holocaust într-un videoclip, informează France Presse potrivit Agerpres.
Videoclipul a fost de asemenea retras de pe site-ul în arabă al Al-Jazeera, AJ+, unde fusese postat pe 18 mai, precum şi din toate conturile grupului de pe reţelele sociale întrucât "contravine regulilor editoriale", a declarat conducerea Al-Jazeera într-un comunicat.
În înregistrarea video, cei doi jurnalişti susţin că "naraţiunea" despre naziştii care au ucis şase milioane de evrei în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945) a fost "adoptată de mişcarea sionistă".
Şase milioane de evrei au fost exterminaţi de nazişti în această perioadă, mai ales în lagărele morţii precum Auschwitz, aminteşte AFP.
În videoclip, imagini ce arată persecuţia evreilor sub regimul nazist, precum şi fotografii ale celor executaţi erau însoţite de un comentariu cu întrebarea: "De ce să ne concentrăm doar asupra lor?"
În videoclip se recunoaşte că "evreii, împreună cu alţii, s-au confruntat cu o politică de persecuţie sistematică care a culminat cu Soluţia Finală".
În schimb, comentariul sugerează că evreii au reuşit "să pună accentul" pe suferinţele lor prin ceea ce autorii numesc acces la "resursele financiare şi mass-media".
"Al-Jazeera dezaprobă complet acest conţinut ofensator şi reiterează că grupul nu va tolera acest gen de producţie", a declarat directorul diviziei digitale a grupului qatariot, Yasser Bichr. El a cerut ca jurnaliştii să fie obligaţi să urmeze un stagiu antidiscriminare
Televiziunea Al-Jazeera a suspendat doi reporteri după un videoclip controversat despre Holocaust
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Kremlinul a anunţat reluarea negocierilor de pace cu Ucraina
0

9
VIDEO Erupţie a vulcanului Piton de la Fournaise de pe insula Reunion
9

534
Arctica sub presiune: Rusia acuză Occidentul de blocarea Consiliului Arctic și militarizarea zonei, în timp ce NATO lansează Santinela Arctică
534

60
Kazahstanul își consolidează rolul de centru spațial regional
60

2.883
VIDEO Un bărbat a aruncat la gunoi lingouri de aur de 130.000 €, din greșeală. Ce a urmat pare scenariu de film
2.883

58
Datoria externă a Rusiei a atins recordul ultimelor două decenii
58

839
Teheranul nu renunță la programul nuclear - Ce dezvăluie noile imagini din satelit
839

78
SUA au introdus ilegal în Iran aproximativ 6.000 de terminale Starlink după proteste
78

79
Incident naval în largul coastelor japoneze - Japonia a confiscat un vas de pescuit chinez şi l-a arestat pe căpitan
79

58
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Comentariile recente ale reprezentanţilor guvernului SUA au provocat iritare în cadrul NATO
58

2.975
VIDEO Audieri tensionate în Camera Reprezentanților - Pam Bondi chestionată în legătură cu dosrele Epstein
2.975

2.131
Cum va arăta lumea în 2036: Cine are puterea să rămână și cine va fi șters de pe hartă
2.131

70
VIDEO Furtuna Nils lovește Franța - Sunt cel puțin doi morți
70

















Comentează