Televiziunea Etno TV a fost amendată cu 25.000 de lei de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), marţi, pentru depăşirea minutelor legale de publicitate, în perioada 29 iunie – 5 iulie. Potrivit raportului de monitorizare întocmit în urma unei reclamaţii înregistrate la CNA, în perioada 29 iunie - 5 iulie, intervalul orar 7.00 – 23.00, Etno TV a depăşit durata orară a publicităţii cu un total de 22 de minute şi 39 de secunde (28 de depăşiri; depăşirea cea mai mare: 2 minute şi 20 de secunde).
Amenda a fost propusă de Radu Herjeu şi au votat pentru aceasta toţi membrii CNA aflaţi în sala de şedinţă – Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda şi Orsolya Borsos. Valentin Jucan, care a participat la şedinţă, nu a fost prezent în sală la momentul votului.
Sancţiunea a fost aplicată în baza articolului 35, alineatul 1 din Legea audiovizualului, care prevede că proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute. În cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date. Şedinţa CNA se desfăşoară în absenţa membrilor Florin Gabrea şi Laura Georgescu – preşedintele instituţiei, conform news.ro.





























Comentează