Criza locuirii a devenit una dintre marile probleme sociale și economice ale Europei. România intră în această dezbatere cu un paradox puternic: o rată ridicată a proprietății, dar și una dintre cele mai mari rate de supraaglomerare din Uniunea Europeană. Noul cadru de sprijin, conceput la Bruxelles, creează oportunități de finanțare și reformă, însă rezultatul va depinde de capacitatea României de a le transforma în locuințe reale, adecvate și accesibile.
Locuința, între nevoie socială și competitivitate economică
Locuirea accesibilă nu mai este o temă rezervată politicilor sociale. Costul unei locuințe influențează direct mobilitatea forței de muncă, accesul la educație, posibilitatea tinerilor de a-și întemeia o familie și competitivitatea orașelor.
România are una dintre cele mai ridicate rate de proprietate din Europa, dar creditarea ipotecară are încă o pondere destul de redusă în economie. În același timp, peste 40% dintre români trăiau în 2023 în locuințe supraaglomerate, față de aproximativ 16,8% media europeană, potrivit datelor invocate în analiza citată.
Problema nu este, așadar, doar cât costă o locuință, ci dacă oferta de locuințe adecvate poate ține pasul cu nevoile populației și dacă familiile își pot susține costurile fără ca acestea să devină o povară excesivă asupra veniturilor.
Europa schimbă paradigma
La nivel european, direcția este deja conturată. Comisia Europeană a construit Planul european pentru locuințe accesibile în jurul mai multor direcții: creșterea ofertei de locuințe, mobilizarea investițiilor, reducerea costurilor și a poverii administrative, sprijinirea renovării și eficienței energetice și protejarea persoanelor cele mai afectate de criză.
Comisia estimează că Europa va avea nevoie de peste două milioane de locuințe noi anual pentru a răspunde cererii actuale. Este o schimbare importantă de perspectivă. Locuirea devine o temă care intersectează politica socială, dezvoltarea urbană, piața muncii, energia, infrastructura și competitivitatea economică. Iar Bruxelles-ul începe să lege mai direct această agendă de politicile naționale.
România, între oportunitate și responsabilitate
Pentru țara noastră, această evoluție este cu atât mai relevantă cu cât există deja instrumente europene care pot susține investițiile în locuințe. Analiza Comisiei pentru România indică măsuri finanțate prin politica de coeziune, inclusiv investiții în locuințe pentru tineri din comunități vulnerabile, pentru profesioniști din sănătate și educație și pentru eficiența energetică și renovarea locuințelor sociale.
Dar accesul la finanțare nu este suficient. România are nevoie de capacitate administrativă, terenuri disponibile, proceduri mai rapide, proiecte mature și reguli stabile. Altfel spus, banii europeni pot crea oportunitatea, dar nu pot construi singuri o politică națională coerentă de locuire.
Aceasta este și tema centrală care va fi adusă în prim-plan la București, în cadrul Affordable Housing Summit, organizat de Federația Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie sustenabilă - FIDES, pe 5 octombrie.
În agenda evenimentului figurează reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ai Băncii Europene de Investiții, precum și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerului Dezvoltării.
Summitul va avea loc pe 5 octombrie, la Palatul Parlamentului, de Ziua Mondială a Locuirii, și este organizat de Federația Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă FIDES în parteneriat cu Confederația Patronală Concordia, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Finanțarea trebuie să întâlnească oferta
Una dintre marile provocări este tocmai conectarea politicilor publice cu mecanismele de finanțare. Planul european urmărește mobilizarea comună a resurselor aparținând statului și investitorilor privați, dar prevede inclusiv o platformă pan-europeană de sume alocate pentru locuințe accesibile și sustenabile.
În România, problema este cu atât mai complexă cu cât accesibilitatea depinde simultan de prețul terenului, costul construcției, dobânzi, venituri, infrastructură și durata proceselor administrative.
De aceea, discuția despre locuire accesibilă trebuie să depășească ideea de „apartament ieftin”. O locuință este cu adevărat accesibilă atunci când costul ei — inclusiv energia, transportul și întreținerea — poate fi susținut pe termen lung de gospodărie.
De la „locuințe ieftine” la locuire sustenabilă
Europa încearcă să răspundă crizei printr-un mix de politici, iar în acest sens Comisia a lansat Alianța europeană pentru locuințe, menită să aducă împreună autorități, instituții europene și actori din industrie pentru schimb de experiență și coordonarea soluțiilor.
Pentru România, racordarea la această agendă poate reprezenta mai mult decât acces la fonduri. Poate fi și o ocazie de a lega politica de locuire de dezvoltarea orașelor, de mobilitatea forței de muncă și de obiectivele de competitivitate.
Întrebarea nu mai este dacă locuirea accesibilă trebuie să intre pe agenda publică. Este cum poate România transforma agenda europeană într-un program concret de locuințe, finanțare și dezvoltare urbană, adaptat realităților locale.
Comentează