Mercurul termometrelor a urcat duminică la 21 de grade Celsius în Alert, cea mai nordică aşezare permanentă din lume, situată la mai puţin de 900 de kilometri de Polul Nord, stabilind un ''record absolut'' de căldură pentru această staţiune meteorologică, a precizat marţi serviciul meteorologic canadian, potrivit AFP.
"Este fără precedent din punct de vedere statistic, este unul dintre sutele şi sutele de recorduri doborâte de încălzirea globală", a precizat pentru AFP Armel Castellan, meteorolog în cadrul Ministerului canadian al Mediului.
Alert este o bază militară permanentă stabilită pe paralela 82, care serveşte în special ca punct de interceptare a comunicaţiilor ruse, iar din 1950, aici se află şi o staţiune meteorologică.
Duminică au fost înregistrate 21 de grade: ''Este un record absolut, nu s-a mai întâmplat niciodată asta'', a declarat Castellan, subliniind că luni s-au înregistrat 20 de grade.
Marţi, mercurul termometrelor a urcat la 17,6 grade la ora locală 16:00 (20:00 GMT) ''şi poate creşte în continuare'', a mai afirmat acesta.
"Nu este exagerat să o denumim un val de căldură arctică", a spus la rândul său pentru AFP David Phillips, climatolog principal în cadrul Ministerului canadian al Mediului, precizând că este vorba ''de recorduri înregistrate în fiecare dintre aceste zile''.
Temperaturi atât de ridicate în nord, ''este absolut înfricoşător'', potrivit lui Castellan, mai ales că ''avem temperaturi mult mai ridicate ca de obicei de o săptămână şi jumătate''.
Precedentul record - 20 de grade Celsius - a fost consemnat în data de 8 iulie 1956, însă începând din 2012, temperaturi cuprinse între 19 şi 20 de grade au fost înregistrate în mai multe zile la această staţiune situată pe ţărmul Oceanului Arctic.
Media zilnică pentru luna iulie este de 3,4 grade la Alert, iar media temperaturilor maxime este de 6,1 grade Celsius.
Actualul val de căldură este rezultatul ''unui vârf de presiune ridicată'' deasupra Groenlandei, care este ''destul de atipică'' şi ''accentuată de vânturile din sud'' deasupra Oceanului Arctic, a punctat Castellan.
David Phillips a amintit că în nordul Canadei s-a înregistrat a doua sau a treia cea mai blândă primăvară din ultimii 72 de ani, în anumite regiuni. "Potrivit modelelor noastre climatice, va continua şi în iulie, august, până la începutul lui septembrie", a adăugat acesta.
"Schimbările climatice au o influenţă foarte indirectă sau directă" asupra acestor temperaturi record, mai ales că regiunea arctică se încălzeşte de trei ori mai rapid decât alte zone de pe glob, este de părere Castellan
Temperaturi de 20 de grade în apropierea Polului Nord - Este un record absolut
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

6
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
6

489
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
489

43
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
43

2.465
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
2.465

3.404
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.404

2.779
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
2.779

80
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
80

4.593
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.593

91
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
91

3.223
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.223

123
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
123

1.717
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.717

5.167
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
5.167

















Comentează