Primăria Oradea a anunţat joi că Templul Francmasoneriei, obiectiv turistic, a ajuns în faza de închidere a proiectului, ultimele documente expuse, după inaugurarea din 12 octombrie, fiind cele legate de loja regelui Ladislau, notează Agerpres.
Potrivit comunicatului primăriei, "documentele respective arată că implicarea lojii masonice în comunitate era una importantă".
Deschis în 12 octombrie, de Ziua oraşului Oradea, Templul Francmasoneriei a reuşit, în acest timp, să atragă peste 1.500 de turişti.
Proiectul privind restaurarea, conservarea şi integrarea în circuitul cultural a obiectivului Muzeul Francmasoneriei Oradea, pentru fostul sediu al lojii masonice, un monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, a avut joi evenimentul de închidere.
La eveniment au luat parte reprezentanţi ai Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI), din cadrul Primăriei Oradea, ai Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor din Oradea şi ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
"Avem mai mult de 10 ani de când se pune accent pe patrimoniul cultural. Doar prin fonduri europene putem enumera o serie de obiective culturale care au fost salvate, reabilitate şi date în circuitul turistic din Oradea. Ca exemplu ar fi: Casa Darvas-La Roche, Cetatea Oradea, sinagogile şi lista poate continua", a spus directorul DMPFI, Marius Moş.
Prin acest obiectiv turistic se promovează moştenirea culturală a oraşului având la bază un concept unicat în arhitectura orădeană.
"O astfel de clădire clasată ca monument istoric, fostul sediu al Lojii Masonice, a însemnat pentru Uniunea Europeană o oportunitate de a aloca finanţări în vederea dezvoltării culturale şi turistice a oraşului. A fost un proiect mai greu de implementat, fiind un efort mare pentru toată echipa, dar ne bucurăm că am reuşit să-l aducem în acest stadiu şi ne dorim să devină unul dintre obiectivele turistice care să atragă turişti în Oradea", a declarat coordonatorul proiectului, Alexandru Pop.
Fostul sediu al Lojei Masonice şi valorile culturale pe care le reprezintă vor fi promovate în circuitele culturale europene prin includerea lor în bazele de date digitale destinate promovării culturii la nivel european.
"Trebuie să facem cunoscut acest obiectiv turistic şi să schimbăm mentalitatea că masonii sunt din alte categorii. Dacă mergeam la Uniunea Europeană cu ceva mistic, nu aveam nicio şansă de finanţare. Nu există nicio parte mistică, din contră. Odată ce proiectul a fost finalizat, trebuie dus mai departe, să ne luptăm să schimbăm mentalităţile societăţii privind acest obiectiv. Vizitatorii trebuie să înţeleagă că, de la acea vreme şi până în 1940, când s-au desfiinţat lojile masonice, subiectul nu este tabu. Tocmai de aceea o să desfăşurăm mai multe evenimente în care o să spunem acest lucru", a subliniat Angela Lupşea, directorul Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor.
Proiectul a vizat restaurarea, valorificarea şi introducerea în circuitul cultural a clădirii Muzeului Francmasoneriei, monument istoric de importanţă locală, în vederea valorificării patrimoniului cultural în stil eclectic şi secession şi a identităţii culturale, pentru impulsionarea dezvoltării turistice în Oradea.
Valoarea totală a proiectului este de 8,643,314.52 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 3.395.739,21 lei şi valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este 519.348,34 lei.
Templul Francmasoneriei din Oradea devine obiectiv turistic
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

63
VIDEO ÎPS Teodosie a adus Sfânta Lumină de pe Marea Neagră: 'Să ne bucurăm și în anul acesta și să alungăm frica toată care a cuprins pe mulți'
63

69
Accident rutier mortal produs pe o stradă din Ploieşti
69

50
Accident rutier cu patru persoane implicate, într-o localitate din judeţul Iaşi/ Maşina în care se aflau s-a izbit de un cap de pod
50

1.811
VIDEO Inconștiență la volan: prins beat criță cu copiii de 1 și 3 ani pe bancheta din spate
1.811

68
Avarie pe linia de cale ferată Săruleşti – Lehliu – Dor Mărunt - Două trenuri de călători, staţionate la Săruleşti şi Lehliu
68

78
Intervenţie ARSVOM pentru preluarea unui marinar cu probleme medicale de la bordul unei nave aflate în rada exterioară a Portului Constanţa
78

1.322
Inteligența artificială: între salvare și pericol. Vasile Bănescu și Francisc Doboș avertizează: instrument neutru sau iluzie periculoasă?
1.322

65
VIDEO PS Ambrozie a slujit la Mănăstirea Comana în noaptea de Înviere
65

52
Intervenție a salvamontiștilor în Munții Făgăraș, după ce o turistă s-a accidentat
52

94
Tot mai mulți tineri depind financiar de părinți. Specialiști: ajutorul trebuie să aibă reguli
94

70
Un bărbat şi o femeie, răniţi după ce s-au răsturnat cu ATV-ul într-o localitate din Teleorman - Bărbatul, aflat în stare gravă, a fost trasferat la Spitalul Universitar din Bucureşti
70

6.364
Reacția nervoasă a lui Gigi Becali după ce a rămas fără permis de conducere
6.364

64
Incendiu puternic la o casă din județul Buzău: Un bărbat a fost salvat în ultimul moment
64
















Comentează