Tenis: Iga Swiatek a debutat cu dreptul la turneul de la Varşovia (WTA)

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 26-07-2023

Actualizat: 26-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: eurosport.com

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, a debutat cu dreptul la turneul WTA de la Varşovia, dotat cu premii totale de 259.303 dolari, învingând-o în două seturi, 6-4, 6-3, pe Nigina Abduraimova din Uzbekistan, într-o partidă disputată marţi, potrivit Agerpres.

Swiatek s-a impus după o oră şi 35 de minute de joc în primul său meci după eliminarea în sferturile de finală ale Grand Slam-ului pe iarbă de la Wimbledon, în faţa ucrainencei Elina Svitolina.

Liderul clasamentului WTA luptă săptămâna aceasta pentru câştigarea celui de-al patrulea său titlu în 2023, pe care speră să-l cucerească în faţa propriilor fani, la cea de-a doua sa participare la competiţia de la Varşovia.

Swiatek nu a reuşit să treacă anul trecut de sferturile de finală la turneul din capitala Poloniei, fiind învinsă de Caroline Garcia (Franţa), cea care a intrat apoi în posesia trofeului, după o finală cu românca Ana Bogdan (6-4, 6-1).

În optimile de finală, Iga Swiatek o va avea ca adversară pe învingătoarea partidei dintre Yue Yuan (China) şi Claire Liu (SUA).

Rezultate - turul 1:

Heather Watson (Marea Britanie) - Katerina Siniakova (Cehia/N.3) 7-5, 6-2

Iulia Hatuka (Belarus) - Jessika Ponchet (Franţa) 6-4, 3-6, 7-5

Tereza Martincova (Cehia) - Zhang Shuai (China/N.5) 7-6 (7/3), 6-4

Lucrezia Stefanini (Italia) - Linda Fruhvirtova (Cehia/N.7) 6-1, 7-6 (7/4)

Jodie Burrage (Marea Britanie) - Ankita Raina (India) 4-6, 6-4, 7-6 (7/4)

Zhu Lin (China/N.4) - Wang Xiyu (China) 6-4, 6-2

Tatjana Maria (Germania) - Natalija Stevanovic (Serbia) 6-3, 6-1

Clara Tauson (Danemarca) - Daria Snigur (Ucraina) 6-2, 6-3

Rebecca Sramkova (Slovacia) - Weronika Ewald (Polonia) 6-2, 6-2

Linda Noskova (Cehia/N.8) - Jana Fett (Croaţia) 4-6, 7-6 (7/4), 6-3

Karolina Muchova (Cehia/N.2) - Aliaksandra Sasnovici (Belarus) 4-6, 7-6 (7/0), 6-3

Iga Swiatek (Polonia/N.1) - Nigina Abduraimova (Uzbekistan) 6-4, 6-3

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri