Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul francez al apărării s-a întâlnit cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite

francebleu.fr

Ministrul francez al apărării, Sébastien Lecornu, s-a deplasat joi la Abu Dhabi, unde s-a întâlnit cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohamed bin Zayed Al Nahyan, unul dintre principalii aliaţi ai Franţei în Golful Persic, notează AFP, citat de Agerpres.

Cele două ţări sunt legate prin acorduri de apărare, care s-au tradus prin implantarea în 2009 a unei forţe franceze permanente de peste 650 de oameni, precum şi importante contracte de armament, în special un contract record de 14 miliarde de euro pentru 80 de avioane de luptă Rafale, semnat în decembrie 2021.

Discuţiile "au abordat mai puţin noi contracte industriale", a declarat ministrul francez pentru AFP, afirmând că întrevederile s-au concentrat mai mult pe "capacitatea de a respecta termenele limită pentru contractele deja existente".

"Am vorbit despre ceea ce facem în Franţa pentru ca industria noastră să răspundă mai rapid, mai fiabil pentru a reface stocurile", a adăugat el, subliniind tensiunile create de războiul din Ucraina pe piaţa armamentului la nivel de muniţie sau rachete.

Sébastien Lecornu a reafirmat, de asemenea, importanţa bazei aeriene militare puse la dispoziţie de Emirate pe teritoriul său, care este folosită de armata aerului pentru operaţiunile sale în Levant şi care a servit în special ca pod aerian pus în practică pentru a evacua străini şi afgani din Kabul după ce talibanii s-au instalat la putere în august 2021.

În februarie, Parisul s-a angajat să ajute EAU să asigure securitatea spaţiul lor aerian în faţa atacurilor rebelilor yemeniţi houthi. Emiratele, care fac parte dintr-o coaliţie militară care luptă împotriva rebelilor din Yemenul în război, au fost ţinta unui atac cu drone pe 17 ianuarie care a făcut trei morţi la Abu Dhabi.

Baza militară găzduieşte şi o forţă europeană vizând să asigure securitatea maritimă, o problemă majoră în apele strategice ale Golfului, rută de navigaţie aproape exclusivă pentru a conecta ţările producătoare de petrol din regiune de pieţele mondiale.

"La nivel global, mările nu s-au confruntat niciodată cu un refuz al accesului atât de important", a afirmat Sébastien Lecornu, adăugând angajamentul puterilor europene de a asigura securitatea circulaţiei maritime a persoanelor şi mărfurilor. "Aceasta face parte din dialogul de apărare cu Emiratele", a adăugat el.

După Emiratele Arabe Unite, ministrul Sébastien Lecornu urmează să viziteze Indonezia şi apoi India, reaminteşte AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.