Tenismanul Grigor Dimitrov a scăpat de corronavirus

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-07-2020

Actualizat: 14-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Tenismenul Grigor Dimitrov a anunţat pe reţelele de socializare că nu mai este purtător al virsului Sars-CoV-2, potrivit news.ro.

"Tocmai am primit vestea excelentă de la medicul din Monaco că sunt negativ pentru Covid-19. Vă mulţumesc pentru toată susţinerea din aceste ultime săptămâni, în timpul carantinei mele. Sunt nerăbdător să mă întorc la antrenamente cât mai curând, astfel încât să fiu pregătit pentru turneele americane pe hard", a scris Dimitrov, pe Instagram.

În urmă cu trei săptămâni, Dimitrov a fost primul participant la turneul Adria Tour, iniţiat de numărul 1 mondial, Novak Djokovici, care anunţa că a contractat coronavirusul.

Ulterior, Borna Ciorici, Viktor Troicki şi Djokovic însuşi au avut rezultate pozitive.

Enigmă! Marinari contaminaţi după 35 de zile petrecute pe mare. Echipajul a fost testat negativ înainte de a pleca

Dimitrov a fost acuzat de tatăl lui Djokovici că el a adus coronavirsul la Adria Tour.

"De ce s-a întâmplat? Pentru că omul (n.r. - Dimitrov) a venit probabil bolnav de cine ştie unde. Nu s-a testat acolo, s-a testat în altă parte... Nu cred că este corect. Bine, ce să faci... El a adus mari prejudicii Croaţiei şi nouă, ca familie, dar şi Serbiei", a declarat Srdjan Djokovici.

Managerul tenismenului bulgar, Georgi Stoimenov, a reacţionat, subliniind că Dimitrov a respectat cu stricteţe toate regulile impuse.

"După trei luni de izolare totală, Grigor a mers direct la Belgrad. Nici la Belgrad şi nici la Zadar nu i s-a propus sau impus să facă vreun test. Organizatorii evenimentelor sunt singurii care au responsabilitatea protocolului sanitar şi a regulilor ce trebuie urmate. Grigor a respectat toate regulile impuse de organizatori şi măsurile existente la trecerea frontierei între Bulgaria, Serbia şi Croaţia", a spus Georgi Stoimenov.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri