Tenorul Placido Domingo a fost internat într-un spital din Mexic, după ce a fost testat pozitiv la coronavirus

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 30-03-2020

Actualizat: 30-03-2020

Tenorul spaniol Placido Domingo a fost internat într-un spital din Acapulco, Mexic, după ce a suferit complicații medicale din cauza infecției cu coronavirus, potrivit purtătorului de cuvânt al artisului, citat de CNN.

„Se descurcă bine și răspunde la tratament”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Domingo, într-o declarație pentru CNN, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Coronavirusul face ravagii în Anglia - Medicii refuză să revină la muncă dacă familiile nu primesc despăgubiri în caz de deces

Placido Domingo a anunțat pe pagina sa de Facebook, săptămâna trecută, că are Covid-19.

El și-a încurajat fanii să se spele pe mâini și să respecte regulile impuse de autorități.

Citește și: Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor: Nimeni nu știe cu adevărat mortalitatea. OMS a acționat iresponsabil, urmat orbește de guverne

„Împreună putem combate acest virus și oprim actuala criză mondială, astfel încât să putem reveni la viața noastră normală foarte curând”, a scris Domingo.

Tenorul de 79 de ani și-a dat demisia din funcția de director general al Operei din Los Angeles anul trecut, după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri