Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tensiune MAXIMĂ - Donald Trump amenință Iranul cu o ripostă 'de o mie de ori mai puternică'

cloudfront.net
trump-donald

Preşedintele Donald Trump a promis luni o ripostă a SUA "de o mie de ori mai puternică" decât orice atac al Iranului, după informaţii de presă conform cărora Teheranul ar intenţiona să asasineze o ambasadoare americană, informează AFP.

"Orice atac din partea Iranului, indiferent sub ce formă, împotriva SUA va fi urmat de un atac contra Iranului, (atac) ce va fi de o mie de ori mai puternic ca magnitudine!", a scris Donald Trump pe Twitter, conform agerpres.ro.

Potrivit site-ului de informaţii Politico, care citează doi responsabili americani sub acoperirea anonimatului, serviciile de informaţii americane cred că regimul de la Iran intenţionează să o asasineze pe ambasadoarea SUA în Africa de Sud, Lana Marks, o apropiată a lui Donald Trump.

Ameninţarea, detectată încă din primăvară, a devenit mai precisă în ultimele săptămâni, potrivit surselor Politico, în condiţiile în care Teheranul intenţionează să răzbune moartea generalului său Qassem Soleimani, ucis în ianuarie într-un atac american în Irak, la ordinul preşedintelui american.

Motivul pentru care Klaus Iohannis a schimbat 26 de ambasadori ai României: 'Era o politizare nepermisă' / SURSE

Secretarul de stat american Mike Pompeo a afirmat luni că ia aceste informaţii în serios.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe iranian a apreciat că este vorba de "informaţii false", "lipsite de fundament". Purtătorul său de cuvânt a evocat "metode repetitive şi care provoacă greaţă, menite să creeze un climat anti-iranian pe scena internaţională". Iranul "a demonstrat adeziunea sa durabilă la principiile şi cutumele diplomaţiei internaţionale", în timp ce administraţia Trump "a acţionat cu dispreţ faţă de numeroase norme şi metode internaţionale acceptate", a afirmat el.

Preşedintele american a retras SUA în 2018 din acordul internaţional asupra programului nuclear iranian, apreciind că acest text este insuficient pentru a împiedica Teheranul să se doteze cu o bombă atomică şi pentru a îngrădi influenţa sa "nefastă" în Orientul Mijlociu.

Însă, în pofida sancţiunilor americane fără precedent, campania sa de "presiune maximă" nu a favorizat negocierea unui nou acord, obiectiv afişat de miliardarul republican, iar tensiunile între cele două ţări inamice rămân puternice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.