Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tensiune maximă - Donald Trump, avertisment exploziv pentru Iran: 'Aveţi grijă cu ameninţările! S-ar putea să se întoarcă împotriva voastră'

Reuters
Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Iranul „să aibă grijă cu ameninţările” pentru că se pot întoarce împotriva sa, ca răspuns la faptul că Teheranul a informat că îşi va depăşi în câteva zile nivelul de uraniu îmbogăţit admis de acordul nuclear din 2015, relatează The Guardian, conform news.ro.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a anunţat miercuri că nivelul uraniului îmbogăţit din Iran va depăşi limita admisă în acordul nuclear ca răspuns la faptul ceilalţi semnatari ai acordului nu şi-au respectat promisiunile şi nu au ajutat Teheranul să scape de sancţiunile SUA.

„Pe 7 iulie, nivelul de uraniu îmbogăţit nu va mai fi 3,67%. Vom renunţa la acest angajament. Vom creşte nivelul peste 3,67% până la cât vrem, cât va fi necesar, cât avem nevoie”, a afirmat Rouhani.

Trump a răspuns miercuri pe Twitter: „Aveţi grijă cu ameninţările! S-ar putea să se întoarcă împotriva voastră, aşa cum nu s-a mai întâmplat până acum!”.

Franţa a avertizat Teheranul că nu va obţine „nimic” dacă va părăsi acordul şi a informat că „nerespectarea acordului doar va creşte tensiunile care sunt deja ridicate” în Orientul Mijlociu.

George Ciamba, dezvăluiri incendiare despre președinția română la Consiliul UE - Care au fost cele mai grele dosare de închis

Rouhani a precizat că Iranul va renunţa la aceste măsuri dacă celelalte părţi din acordul nuclear îşi vor respecta promisiunea de a ajuta Iranul să evite sancţiunile SUA.

„Vom rămâne angajaţi în acordul nuclear câtă vreme şi celelalte părţi sunt”, a afirmat el.

Ca ripostă faţă de decizia preşedintelui american Donald Trump de a scoate unilateral Statele Unite din acest pact, în mai 2018, şi de a reimpune sancţiuni Iranului, Teheranul a anunţat, la 8 mai, că nu se mai consideră obligat să respecte două praguri stabilite prin Acordul de la Viena - şi anume cel impus rezervelor iraniene de apă grea (130 de tone) şi cel care limitează stocul de uraniu slab îmbogăţit (300 de kilograme).

Teheranul a ameninţat totodată să-şi reia - începând de la 7 iulie să-şi relanseze proiectul de construire a unui reactor cu apă grea la Arak (centru), dacă celelalte state care sunt în continuare părţi la acord - China, Franţa, Germania, Marea Britanie şi Rusia - nu îl ajută să ocolească sancţiunile americane ce i-au fost reimpuse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.