Tensiuni în creștere în Europa de Est. Kremlinul amenință direct Lituania cu un atac nuclear: 'Teritoriul țării va fi în vizorul armelor noastre nucleare'

Article thumbnail

Sursă foto: stirileprotv.ro

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat vineri că dacă Lituania va amplasa arme nucleare pe teritoriul său va deveni o ţintă a forţelor strategice ale Rusiei, comentând disponibilitatea ţării baltice de a elimina din Constituţie prevederile privind interdicţia amplasării unor astfel de arme pe teritoriul său, informează EFE, potrivit Agerpres.

Lituania, "în vizorul armelor noastre nucleare"

"Dacă pe acest teritoriu apar arme nucleare îndreptate împotriva noastră, teritoriul ţării va fi, în mod corespunzător, în vizorul armelor noastre nucleare", a afirmat Peskov în declaraţii pentru televiziunea publică rusă.

Joi, preşedintele Parlamentului lituanian, Juozas Olekas, a informat că legislativul intenţionează să aprobe în curând un amendament la Constituţie pentru a elimina interdicţia privind amplasarea pe teritoriul Lituaniei a armelor de distrugere în masă.

Lituania vrea să elimine interdicția privind armele nucleare

"Calendarele şi termenele legislative prevăzute ne vor obliga probabil să prelungim uşor perioada sesiunii de toamnă pentru a putea aproba acest articol concret al Constituţiei", a declarat Olekas într-o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare, conform publicaţiei digitale LRT.lt.

Potrivit acestuia, este probabil ca sesiunea de toamnă să fie extinsă până pe 13 ianuarie 2027.

Anterior, Olekas susţinuse că respectivul articol din Constituţie nu mai răspunde "realităţilor geopolitice".

Kremlinul avertizează asupra unei „înrăutățiri serioase a escaladării tensiunilor”

Dmitri Peskov a subliniat că această decizie "era ceva previzibil".

"Se va transforma într-o înrăutăţire serioasă a escaladării tensiunilor pentru că dacă plasezi arme nucleare pe teritoriul tău, acestea sunt îndreptate împotriva cuiva. Este evident că aceste arme nu vor fi îndreptate împotriva Occidentului. Vor fi îndreptate către est, adică împotriva noastră", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Google News
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri