Ministerul de Externe afgan l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul Pakistanului la Kabul Mansoor Ahmed Khan şi a emis "un protest viguros" după "răpirea" timp de mai multe ore a fiicei ambasadorului afgan la Islamabad, descrisă drept "grav incident", relatează France Presse.
Potrivit ministerului afgan, Silsila Alikhil, fiica ambasadorului afgan la Islamabad Najibullah Alikhil, a fost "răpită câteva ore" de necunoscuţi şi "eliberată după ce a fost torturată".
"I s-a cerut dlui Khan să transmită protestul viguros şi îngrijorările profunde ale guvernului Afganistanului (...) către guvernul pakistanez cu privire la acest grav incident", a explicat ministerul, solicitând guvernului pakistanez să ia "măsuri imediate pentru identificarea şi pedepsirea autorilor acestei crime" şi pentru "asigurarea securităţii totale (...) a diplomaţilor afgani şi familiilor acestora".
La rândul său, Ministerul de Externe al Pakistanului a declarat într-un comunicat că fiica ambasadorului afgan a fost "agresată" şi a anunţat că a lansat o anchetă.
"Securitatea ambasadorului (afgan) şi a familiei sale a fost consolidată, iar poliţia încearcă să găsească şi să aresteze vinovaţii pentru a-i aduce în faţa justiţiei", a subliniat ministerul.
În timpul serii, ministrul pakistanez de interne Sheikh Rashid Ahmed a confirmat că ea a fost răpită, indicând pe Twitter că "a primit de la prim-ministrul Imran Khan ordinul de a folosi toate mijloacele pentru arestarea celor implicaţi în răpirea fiicei ambasadorului afgan".
"Poliţia şi alte agenţii de aplicare a legii trebuie să investigheze acest incident cu prioritate, să facă lumină asupra subiectului şi să aresteze vinovaţii în termen de 48 de ore", a adăugat el.
Vecinii afgan şi pakistanez întreţin relaţii tensionate de mulţi ani.
Kabulul îl acuză pe puternicul său vecin din est că acordă refugiu talibanilor care conduc o insurecţie islamistă de când au fost înlăturaţi de la putere în Afganistan la sfârşitul anului 2001 de o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite. Insurgenţii au lansat de două luni o ofensivă totală împotriva forţelor afgane ce le-a permis să pună mâna pe suprafeţe întinse de teritoriu în zonele rurale.
Islamabadul, la rândul său, acuză Kabulul că închide ochii asupra atacurilor comise împotriva sa din Afganistan de către grupuri ostile.
Tonul a crescut în ultimele zile între cele două ţări, în timp ce prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh şi-a multiplicat acuzaţiile privind susţinerea pakistaneză a talibanilor pe reţelele sociale. Recent, el a acuzat armata pakistaneză că oferă "sprijin aerian talibanilor în anumite zone".
Pakistanul a negat cu tărie aceste acuzaţii.
Tensiuni între Afganistan și Pakistan după răpirea fiicei ambasadorului afgan la Islamabad
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

0
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
0

11
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
11

26
Poliţia din Italia a arestat un băiat de 17 ani, bănuit că ar plănui un masacru la o şcoală
26

4.136
Blocaj istoric la Washington - Donald Trump încearcă se deblocheze situația printr-un ordin executiv
4.136

3.034
Opțiunile UE dacă Viktor Orban câștigă din nou: Între renunțarea la unanimitate și excluderea Ungariei din UE
3.034

9.507
Trump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
9.507

96
Drone ucrainene căzute pe teritoriul Finlandei - Kievul prezintă scuze
96

7.229
Decizia care îl va înfuria pe Trump: O țară europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele SUA implicate în războiul din Iran
7.229

61
Comisia Europeană adoptă un program în valoare de 1,5 miliarde de euro pentru a stimula industria de apărare europeană și ucraineană
61

124
Iranul discută deja de retragerea ţării din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare
124

42
Acordul Serbiei cu Rusia privind gazele a fost prelungit cu trei luni
42

3.725
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
3.725

37
Ploi torențiale și inundații în Afganistan - Sunt cel puțin 22 de morți
37
















Comentează