Preşedintele francez Emmanuel Macron spune că are relaţii "cu adevărat cordiale" cu omologul său algerian Abdelmadjid Tebboune, în contextul în care cele două ţări traversează o criză diplomatică şi Algerul şi-a rechemat ambasadorul, şi că îşi doreşte o împăcare în legătură cu subiectul memoriei, relatează AFP, citat de agerpres.
"Îmi doresc să existe o împăcare deoarece cred că este mai bine să vorbim unii cu alţii, să trecem mai departe", a declarat el într-un interviu pentru France Inter, cerând "să se recunoască toate aceste amintiri" şi "să le permitem să coabiteze".
"Am un mare respect pentru poporul algerian şi am relaţii cu adevărat cordiale cu preşedintele Tebboune", a mai spus el, legând tensiunile actuale de activitatea memorială din Franţa privind Războiul din Algeria.
Macron a stârnit furie în Alger după afirmaţii prin care acuza sistemul "politico-militar" algerian că întreţine un resentiment în legătură cu memoria acestui război. Potrivit presei franceze, el a vorbit de asemenea despre "o istorie oficială complet rescrisă" care "nu se bazează pe adevăruri", ci pe "un discurs care se sprijină pe ura faţă de Franţa".
Liderul de la Elysee, primul preşedinte francez născut după Războiul din Algeria încheiat în 1962, desfăşoară o activitatea memorială inedită în privinţa acestui război, amintire dureroasă pentru milioane de francezi, dintre care mulţi sunt de origine algeriană.
El i-a comandat un raport istoricului Benjamin Stora şi susţine că desfăşoară "o muncă profundă în rândul tineretului francez şi franco-algerian".
"Prin urmare, ne spunem lucruri care nu sunt agreabile pentru noi. Nu ne-am menajat în privinţa propriei istorii. În urmă cu câţiva ani, acest lucru a produs unele tulburări şi câteva reacţii. Am fost cât mai sincer posibil cu istoria noastră în privinţa chestiunii harki (algerienii musulmani care au luptat ca auxiliari în armata franceză în timpul Războiului de Independenţă din Algeria - n.r.), însă voi continua această muncă", a spus el.
"Când am fost întrebat despre modul în care va fi primit raportul lui Benjamin Stora în Algeria, am fost obligat să îi spun adevărul preşedintelui Tebboune. Am vorbit despre asta, iar el este cineva în care am încredere. A avut cuvinte amicale şi echilibrate", a declarat Macron.
Însă, în Algeria, "mulţi oameni l-au insultat sau uneori chiar l-au ameninţat pe Benjamin Stora în urma acestui raport. Nu o să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic", a mai spus el.
Macron a declarat totuşi că această activitate memorială "este în primul rând o problemă franco-franceză". "Trebuie să continuăm această activitate, cu multă smerenie şi respect", a adăugat preşedintele francez.
În afară de rechemarea ambasadorului, regimul algerian, în cadrul căruia armata joacă un rol-cheie, a interzis survolarea ţării de către avioanele militare franceze, care participă în special la operaţiunea militară antijihadistă Barkhane din Sahel.
Tensiuni între Franţa şi Algeria - Emmanuel Macron: Îmi doresc să existe o împăcare
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

360
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
360

878
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
878

1.057
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.057

80
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
80

2.387
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.387

1.652
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.652

2.042
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.042

4.996
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
4.996

1.168
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.168

1.039
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.039

51
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
51

3.502
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.502

3.290
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.290
















Comentează