Rusia a fost forţată să-şi suspende participarea la noul tratat START pentru că Washingtonul folosea acest pact pentru a ajuta Ucraina să atace obiective strategice ruse, a declarat joi ministrul de externe adjunct rus Serghei Riabkov, potrivit Reuters.
Într-o intervenţie în cadrul Conferinţei ONU privind Dezarmarea, organizată la Geneva, Riabkov a spus că Statele Unite şi aliaţii lor occidentali vor să vadă Rusia înfrântă din punct de vedere strategic în Ucraina.
''Situaţia s-a degradat tot mai mult după tentativele SUA de a evalua securitatea obiectivelor strategice ruse conturate în cadrul noului tratat START prin a ajuta regimul de la Kiev să efectueze atacuri militare împotriva lor. În aceste circumstanţe, am fost nevoiţi să anunţăm suspendarea tratatului'', a afirmat demnitarul rus.
Protestând faţă de prezenţa lui Serghei Riabkov la eveniment, reprezentanţii permanenţi ai Statelor Unite, Franţei şi altor ţări occidentale la Geneva au ieşit în faţa sălii de conferinţe, unde au afişat drapele ale Ucrainei şi pancarte cu mesajul #standwithukraine (alături de Ucraina).
''Vrem să spunem clar că noi, ambasadorii, nu vom sta în Conferinţa privind Dezarmarea sau Consiliul pentru Drepturile Omului ascultând minciunile şi distorsiunile unui ministru de externe adjunct rus'', a susţinut ambasadorul britanic la organizaţiile internaţionale cu sediul al Geneva, Simon Manley.
''Dorim să arătăm că suntem aici alături de ucraineni, zi şi noapte, şi le susţinem lupta pentru libertate'', a adăugat diplomatul britanic.
Preşedintele rus Vladimir Putin a suspendat săptămâna trecută participarea ţării la noul Tratat START, a anunţat că noi sisteme strategice au fost plasate în stare de luptă şi a ameninţat să reia testele nucleare.
Semnat de foştii preşedinţi Barack Obama şi Dmitri Medvedev în 2010, acest tratat limitează arsenalele nucleare ale Statelor Unite şi Rusiei. Împreună, cele două ţări deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global.
Moscova a anunţat deja la începutul lui august că suspendă inspecţiile americane prevăzute la siturile sale militare în cadrul acestui tratat, susţinând că acţionează astfel ca răspuns la piedicile americane puse inspecţiilor ruse în SUA.
Tensiuni majore la Geneva! Rusia susţine că a suspendat noul tratat START întrucât SUA îl foloseau pentru a ajuta Ucraina / Reacția aliaților
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

307
Ne apropiem de ceva extrem de periculos: 'Ziua Q', momentul în care toate parolele de pe pământ vor putea fi sparte instant
307

334
Papa Leon refuză confruntarea cu Trump, dar își menține poziția: „Voi continua să mă pronunț tare împotriva războiului”
334

616
Care este valoarea pensiei medii din martie 2026. Ce arată cele mai recente date ale Casei Naționale de Pensii
616

1.333
Presa internațională explică de ce înfrângerea lui Viktor Orbán reprezintă victoria Europei
1.333

1.253
Lecțiile războiului cu Iranul: prietenia SUA-Israel nu mai justifică un conflict infinit care riscă să arunce în aer stabilitatea americană
1.253

1.458
Democrații americani jubilează după căderea lui Orbán, Trump tace: victoria lui Péter Magyar, văzută ca un avertisment pentru președintele SUA
1.458

1.453
Peter Magyar prima reacție după noaptea victoriei în alegeri: Guvernul Tisza va fi "cabinetul tuturor ungurilor"
1.453

999
FOTO Impact devastator în Timiș: mașină spulberată de tren, șoferul a murit pe loc
999

1.807
De ce amenință Trump că va bloca porturile iraniene și cum ar funcționa acest lucru
1.807

6.744
Haos pe aeroportul din Milano: Zeci de oameni au rămas blocați, unii dintre ei au leșinat
6.744

2.398
Experții trag un semnal de alarmă îngrijorător: România ar putea fi lovită în plin de o criză alimentară
2.398

3.857
Vicepremierul maghiar al României, mesaj pentru câștigătorul alegerilor din Ungaria: Este adevărata atmosferă revoluționară!
3.857

14.537
Reacția lui Donald Trump după înfrângerea lui Viktor Orbán
14.537
















Comentează