Tensiuni majore: rebelii houthi atacă nave în Marea Roșie și Oceanul Indian

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 24-06-2024

Actualizat: 24-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: ai monitor

Gruparea Houthi din Yemen susţine că forţele sale au atacat două nave în Marea Roşie şi în Oceanul Indian. Revendicarea atacurilor a fost făcută duminică, dar nu este clar când au avut loc acestea, relatează Reuters, citat de news.ro.

Prima navă, Transworld Navigator, a fost ţintită în Marea Roşie cu ajutorul "unei ambarcaţiuni de suprafaţă fără echipaj", ceea ce a dus la o lovitură directă împotriva navei, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei houthi, Yahya Saree.

A doua navă, Stolt Sequoia, a fost atacată în Oceanul Indian cu mai multe rachete de croazieră, a precizat el. Nu a fost clar când au avut loc atacurile.

Purtătorul de cuvânt a spus că navele aparţineau unor companii care "au încălcat interdicţia de a intra în porturile din Palestina ocupată".

Gruparea militantă Houthi din Yemen lansează din noiembrie atacuri cu drone şi rachete asupra rutelor maritime, spunând că acţionează din solidaritate cu palestinienii în războiul Israelului din Gaza.

În zeci de atacuri, rebelii houthi au scufundat până acum două nave, au capturat o alta şi au ucis cel puţin trei navigatori.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri