DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tensiunile din Golful Persic se mută în fotbal. Se cere anularea organizării CM 2022 pentru Qatar

Al-Arabya
Qatar

Șase țări arabe, care au întrerupt luna trecută legăturile cu Qatar, ar fi transmis o scrisoare către FIFA în care au solicitat retragerea dreptului de a organiza CM 2022 de fotbal din cauză ca emiratul din Golf este o ''bază a terorismului'', relatează Reuters preluat de agerpres.

Kovesi, mesaj DUR pentru Liviu Dragnea: Acțiunile la purtător nu sunt 'crima perfectă'

Site-ul elvețian The Local relatează că Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Egipt sunt semnatarele unei scrisori către FIFA în care invocă aplicarea articolului 85 din Codul FIFA, ce permite retragerea organizării unei competiții în caz de urgență.

Reuters nu a intrat în posesia unei copii a scrisorii, iar FIFA susține că președintele Gianni Infantino nu a primit un asemenea document.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Egipt au rupt relațiile diplomatice și de transport cu Qatarul în luna iunie, susținând că acest emirat susține terorismul și Iranul. Doha a respins însă aceste acuzații.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.