Tensiunile dintre Grecia și Turcia s-au amplificat după ce o navă turcească de prospecțiuni a fost trimisă sub escorta unor vase militare să caute hidrocarburi

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 13-08-2020

Actualizat: 13-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: goolets.net

Tensiunile dintre Grecia și Turcia s-au amplificat după ce o navă turcească de prospecțiuni a fost trimisă sub escorta unor vase militare să caute hidrocarburi într-o zonă aflată între Cipru și Creta, la sud de orașul turcesc Antalya, zonă considerată de Grecia ca fiind în apele sale teritoriale, anunță romania-actualitati.ro.

Turcia a respins somațiile Greciei și a spus că forajele se vor extinde.

Atena a reușit să determine organizarea unei reuniuni de urgență a miniștrilor europeni de externe și, tot mâine, șeful diplomației elene se va întâlni la Viena cu omolgul său american.

Citește și: Orban: ‘Diferența pe care noi o propunem este colosală. Suntem oameni serioși, oameni care trăiesc cu picioarele pe pământ’

Ministrul Nikos Dendias a fost joi în Israel, cele două țări având interese comune în regiune. Franța, care a trimis nave și avioane militare în zonă, a fost intens criticată de preşedintele Turciei, inclusiv în contextul prezențelor franceze în Liban.

Astăzi, preşedintele Erdoğan a spus că va discuta cu cancelarul Angela Merkel și cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la solicitarea părții turce.

Ministerul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, tot joi, o convorbire telefonică cu omologul său turc, Mevlüt Çavuşoğlu, oficialul român subliniind disponibilitatea țării noastre de a sprijini, inclusiv din interiorul Uniunii Europene, procesul de atenuare a tensiunilor din Mediterana de Est.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri