Singurul EXIT-POLL din România, ora 21.00. Au mai rămas 17 ore 14 minute
 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tentativă de lovitură de stat în Venezuela - Opoziția ar fi încheiat un acord de 213 milioane de dolari pentru înlăturarea lui Maduro

CBC.ca
venezuela militari invazie

Membri ai opoziţiei venezuelene au negociat în octombrie un acord - în valoare de 213 milioane de dolari - cu o mică societate de securitate din Florida, pentru ca aceasta să realizeze o operaţiune în Venezuela cu scopul îndepărtării de la putere a preşedintelui Nicolas Maduro, arată acest document dezvăluit de cotidianul american The Washington Post (WP), relatează Reuters potrivit news.ro.

Autorităţile venezuelene au arestat săptămâna aceasta cel puţin zece persoane, inclusiv doi cetăţeni ameriani care lucrează pentru societatea de securitate Silvercorp USA, pe care le acuză de o incursiune în vederea doborârii lui Nicolas Maduro de la putere.

În imagini difuzate de televiziunea publică venezueleană cei doi deţinuţi americani sunt filmaţi în timp ce declară că au fost însărcinaţi de Silvercorp să preia controlulasupra aeroportului din Caracas, capitala ţării, cu scopul de a-l evacua pe Maduro prin aeroport.

Liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido consideră că Nicolas Maduro uzurpă puterea, după ce a falsificat alegerile prezidenţiale din 2018. Guaido este recunoscut de zeci de ţări drept preşedinte interimar al Venezuelei.

Documentul - de 42 de pagini - publicat în ediţia de joi de Washington Post, a cărui autenticitate Reuters scrie că nu a putut-o verifica imediat, prezintă numeroase elemente tactice - materialul militar de utilizat -, însă nu oferă nicio explicaţie cu privire la felul în care un comando mic poate face faţă sutelor de mii de membri ai forţelor de securitate loiale lui Maduro.

Potrivit WP, prevederle generale ale acestui ”acord de servicii” au fost întocmite de către directorul Silvercorp, Jordan Goudreau, care a recunoscut în mod public că a organizat operaţiunea.

Elementele detaliate au fost furnizate de opoziţia venezueleană, precizează WP.

Documentul a fost semnat de către Juan Guaido, Juan Rendon - unul dintre consilierii săi, Sergio Vergara - un ales din cadrul opoziţiei venezuelene şi de către Jordan Goudreau.

Contactată de Reuters, echipa de comunicare a lui Guaido nu a comentat imediat.

Contcatat telefonic de Reuters, Jordan Goudreau.nu a răspuns.

Juan Rendon a declarat la CNN că a semnat un ”acord exploratoriu” cu Silvercorp USA, dar că acesta nu a fost încheiat niciodată.

Consilierul lui Guaido a apreciat că firma privată americană de securitate a efectuat o operaţiune ”sinucigaţă” în susţinerea liderului opoziţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.