Teodor Meleşcanu, complimente pentru Udrea şi Macovei

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 10-10-2014

Actualizat: 10-10-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Teodor Meleşcanu, candidat independent la Preşedinţia României, a avut cuvinte de laudă pentru contracandidatele sale Elena Udrea şi Monica Macovei.

În cadrul unei vizite la Timişoara, Meleşcanu a vorbit, pentru presa locală, despre ceilalţi candidaţi la preşedinţi.. În opinia sa, Victor Ponta este lipsit de experiență, în timp ce Klaus Iohannis este incapabil să comunice și este „candidatul de serviciu”, care a încercat să obțină toate funcțiile politice puse la bătaie, dar a rămas mereu în stadiul de candidat.

Fostul șef al SIE nu-și poate imagina însă o țară condusă de Monica Macovei sau de Elena Udrea. Nu pentru că n-ar fi competente, ci pentru că sunt figuri „foarte contestate”. Cele două fac o greșeală majoră: „Prin mesajele pe care le transmit își propun să continue același tip de relație prezidențială, nu de reprezentant al românilor, ci stăpân al românilor”.

Candidatul la președinție vede însă și două mari calități ale celor două: Udrea este ambițioasă, în timp ce Macovei a reușit să își creeze o campanie interesantă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri