Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teodor Meleşcanu, întâlnire cu ambasadorul agreat al Elveţiei: Ministrul a evocat potenţialul considerabil de dezvoltare a colaborării bilaterale

Teodor Melescanu

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit, marţi, pe ambasadorul agreat al Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Arthur Mattli, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, ocazie cu care cei doi interlocutori au apreciat calitatea relaţiilor româno-elveţiene, potrivit agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al MAE, a fost apreciată calitatea relaţiilor româno-elveţiene, reflectată atât în intensul dialog politic la nivel înalt desfăşurat în cursul anului 2018, cât şi în nivelul investiţiilor elveţiene în România, cei doi interlocutori exprimându-şi speranţa că aceasta va fi urmată de o dinamică similară şi în domeniul schimburilor comerciale bilaterale.

Citește și: Traian Băsescu vorbește despre Rareș Bogdan:’Calitatea de a da din gură o are…’

Ministrul a evocat potenţialul considerabil de dezvoltare a colaborării bilaterale identificat în contextul contactelor oficiale româno-elveţiene şi a exprimat speranţa unei cât mai bune valorificări a acestuia în perioada mandatului noului ambasador.

Meleşcanu a menţionat şi rezultatele înregistrate în cadrul programelor realizate în baza contribuţiei financiare elveţiene la coeziunea UE, apreciind rolul acestora la consolidarea relaţiei bilaterale la nivel sectorial.

Citește și: Salarii colosale, fără studii superioare! Iată unde puteți câștiga până la 30.000 de lei

Cei doi oficiali au evidenţiat contribuţia pe care comunitatea română din Elveţia îl aduce la dezvoltarea socio-economică a celor două ţări şi la intensificarea cooperării descentralizate la nivel local.

Citește și: Bomba a fost aruncată:’România s-ar putea retrage din proiectul…’

În contextul exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019, ministrul Teodor Meleşcanu a exprimat disponibilitatea de a susţine continuarea şi consolidarea dialogului dintre Elveţia şi UE, arată MAE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.