Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teodorovici anunta o absorbtie fondurilor europene de peste 80%

fonduri europene

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri, la RFI, că România ar putea ajunge în acest an la o absorbție a fondurilor europene de peste 80%, corespunzătoare cadrului financiar 2007-2013.

În același timp, Teodorovici atrage atenția că anul 2015 este un an într-adevăr dificil, pentru că se suprapun două perioade de programare.

"În primul rând, este cea care se termină în 2015, 2007-2013, din care noi trebuie să atragem cât mai mult ca să câștigăm. (...) România, să nu uităm, a pierdut aproape cinci ani și jumătate în care, practic, nu a făcut absolut nimic, a avut o rată de absorbție foarte aproape de zero. Eu estimez în acest an că vom ajunge și poate chiar putem depăși peste 80% din ceea ce Comisia ne-a alocat pentru actualul cadru financiar", a declarat la RFI Eugen Teodorovici.

În opinia sa, trebuie să existe o mobilizare atât din partea administrației centrale și locale, dar și a consultanților, firmelor de construcții, a tuturor celor care sunt parte sau parteneri la acest proces.

"Chiar dacă avem un sistem poate mai simplu, poate mai eficace, dacă facturile nu vin într-un ritm foarte ridicat de decontare, după aceea este greu să ajungem la final de an la nivelul de care v-am spus puțin mai devreme", a argumentat Teodorovici.

Acesta a arătat că vede anul 2015 ca pe un an în care se vor schimba foarte multe din punctul de vedere al simplificării legislației, procedurilor.

"Dacă înainte dura luni de zile, peste șase luni de zile să evaluezi și să selectezi un proiect, astăzi media este de maximum o lună, o lună și jumătate, aproape două maximum, cu tot cu semnare de contract de finanțare, ceea ce automat duce la o grăbire a acestui proces. Sau plățile. Înainte, știm foarte bine, erau luni de zile, luni întregi, în care beneficiarii nu erau plătiți. Acum, acest proces — în fine, depinde și de Programul Operațional respectiv — poate să ajungă și sub 20 de zile. (...) În primul rând, știți foarte bine, resursa umană este principala zonă în care trebuie acționat. În acest sens, noi am majorat salariile la toate structurile intermediare. Practic, astăzi, toți oamenii care sunt pe fonduri europene au o salarizare, zic eu, în regulă față de ce este astăzi în România ca și salarizare, dar ei vor fi plătiți în funcție de performanță", a detaliat ministrul Teodorovici.

Întrebat dacă este corupția din România o piedică în calea unei cât mai bune gestionări a banilor europeni pentru micii producători, micii afaceriști, Eugen Teodorovici a spus că nu trebuie generalizat.

"Chiar dacă sunt, să spunem, situații punctuale, în orice stat membru astfel de situații se întâmplă, din păcate, asta nu e o scuză, dar nu trebuie să generalizăm și nu trebuie să ne gândim că este un proces care poate să afecteze. Chiar și cu eliminarea unor entități, persoane care nu-și dovedesc utilitatea în sistem și astfel obținem un sistem mult mai simplu, e cu atât mai greu să se întâmple astfel de fapte, să zic, în afara legii. Dar, oricum, cine are astfel de intenții trebuie să suporte și rigorile legii", a adăugat el.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.